„A domnit cât Stefan cel Mare“ – titra ieri un cotidian românesc si e adevarat: Fidel Castro Ruz a stat la cârma Cubei 47 de ani, din 8 ianuarie 1959 (când, in fruntea gherilelor sale, a cucerit Havana) si pâna pe 31 iulie 2006, ora 18 si 22 de minute, când si-a semnat un fel de testament, delegând functiile sale in sarcina fratelui Raul.
Zece presedinti americani, sapte conducatori ai URSS si ai Rusiei sau, daca vreti, cinci lideri de stat ai României – cam atâtia au incaput in „epoca Fidel“ a Cubei. Tenace si norocos, incapatânat si bun orator, aparent nemuritor si deloc rece, Fidel Castro a fost contemporan cu imperii intre timp naruite. Vreme de decenii, a oferit un model pentru dezmostenitii Americii Latine sau pentru unii studenti hipioti de la Harvard, a facut sa scrâsneasca masele de generali de la Pentagon si, mai ales, a facut sa spere milioane de cubanezi de toate vârstele care l-au simpatizat si l-au aplaudat – in timp ce alti cubanezi, parinti si fii,
l-au detestat de la bun inceput.
Fidel Castro a fost un dictator, ca orice lider al socialismului real. Un dictator care a inlocuit un alt dictator, dar, spre deosebire de primul, le-a vorbit supusilor sai despre egalitate. Cuba e tara ale carei inchisori gazduiesc de decenii opozanti politici sau ziaristi care au avut o clipa naivitatea de a crede ca libertatea si egalitatea de care vorbea „el lider maximo“ chiar pot exista in socialism. Ajuns sub povara batrânetii, Fidel s-a uitat in jur si, dintre toti cei care, teoretic, il respecta inca, n-a avut incredere decât in fratele sau. Ceausescu privea spre sotie sau spre fiul cel mic. Tot spre fiu a privit Kim Ir Sen, in Coreea de Nord. Teoretic, si Fidel ar fi putut privi spre un fiu de-al sau. Dar spre care? E concurenta mare: are nu mai putin de sase sau sapte. Tot teoretic, marxismul este incompatibil cu succesiunea tata – fiu, proprie monarhiilor. Adevarul este ca, de fapt, cu toata aura sa de rebel perpetuu, Fidel Castro este, de 47 de ani, regele socialist al Cubei.
Fidel Castro a fost, cred, cel mai carismatic dintre liderii de tip sovietic ai secolului XX. Odata cu retragerea lui (definitiva?), mai face un pas inapoi increderea in reteta fericirii care altadata promitea o salata miraculoasa facuta din marxism, revolutie, curaj si ardoare ideologica, presarata cu opozanti tocati marunt.
Din acest motiv cred ca, odata cu Fidel, un anume gen de revolutie (anuntata de Lenin si revendicata de atâtia altii) se retrage in manuale. Fidel este omul care stinge, ducându-se el insusi la culcare, câteva dintre ultimele felinare ale comunismului.
