Incerc zilnic sa ma informez despre ce se mai intâmpla prin tara; din ziare, de la radio, de la TV. O fac cu o dorita obiectivitate; si mai ales, ca un om normal. Dar dupa ce epuizez informarea zilnica, incetez sa mai fiu un om normal. Rar, extrem de rar, gasesc relatari despre realizari, despre lucruri pozitive. Mai dureros este faptul ca majoritatea relatarilor sunt total reale. Pe de o parte, primesc informatii despre ceea ce se intâmpla in Parlament, la Guvern, la Presedintie, in Justitie. Pe de alta parte, aflu ca unul i-a crapat capul nevestei cu toporul, ca un parinte si-a omorât in bataie fiica de doua luni, sau ca o sinistrata a pradat jandarmul care o scapa de furia apelor. Intre cele doua categorii de stiri, zau daca vad o diferenta esentiala.
In ultima vreme insa, in afara de criticile justificate, dar destul de pudice si anemice, incep sa se puna intrebari despre cauze. Ba mai mult, se incearca identificarea unor posibilitati de anihilare, sau macar deprimare, a microbilor care au infectat viata politica româneasca (in afara de Domestos, care n-are nici un efect, microbii politici fiind prea numerosi si rezistenti).
Foarte multa lume e de acord cu necesitatea intineririi clasei politice. Din nefericire, numai doamna senator Norica Nicolai a aplicat acest deziderat, aducând-o in Senat pe nepoata ei.
Alta opinie, cu multi adepti, este aceea ca societatea civila poate realiza saltul calitativ necesar. Este foarte adevarat ca unele organizatii nonguvernamentale s-au evidentiat in presa sau pe ecrane prin reprezentanti inteligenti, care au spus lucruri fundamentale si obiective. Dar mentinerea la nivel pur declamativ, fara actiuni concrete, n-are nici o valoare practica.
S-a evidentiat in ultima vreme si rolul imens pe care il pot avea opinia publica si presiunile sociale. Opinia publica la noi este puternic politizata, si prin aceasta extrem de divizata. Intelectualii, ca peste tot si totdeauna, pot fi usor anesteziati prin nesemnificative mariri salariale. Muncitorii sunt dirijati cu grija de sindicate, cureaua de transmisie intre putere si mase, sindicate ale caror lideri, in general, au beneficiat de suficiente avantaje materiale pentru ca sa fie de acord cu situatia actuala. Iar taranii, care prin numarul lor ar putea influenta decisiv mersul lucrurilor, au fost tinuti prea mult in ignoranta si saracie pentru a mai putea avea reflexe sau reactii.
Am mai citit opiniile unora conform carora presa ar trebui sa devina din câinele de paza al democratiei, hingherul de baza al societatii, care sa prinda si sa eutanasieze javrele politicii. Presa a facut mult, poate cel mai mult, pentru identificarea si vizualizarea persoanelor a caror activitate ar trebui mai atent cercetata; din pacate, organele care trebuia sa efectueze aceste cercetari au actionat, de multe ori, intr-o maniera care sugereaza necesitatea ca si ele sa fie cercetate.
Si totusi, ce e de facut? Mai intâi de toate sa gândim bine ce e necesar sa facem, ce e esential si ce e urgent. Eu m-am gândit mult la aceste lucruri; dar cum nici eu nu am prea mare incredere in mine si nici speranta ca cei de sus vor sa tina seama de alte opinii decât ale lor, prefer sa nu-mi formulez opiniile. Daca nu esti „sus“, tacerea este cel mai inteligent mod de a te exprima.
Imi amintesc de o frumoasa poveste legata de marele matematician francez Paul Montel, care a fost si un prieten al României. In tinerete, a vrut sa se casatoreasca cu o fata pe care o iubea cu ardoarea si seriozitatea oamenilor de elita. Numai ca, avocatul familiei fetei s-a opus, fiindca, la consult, medicii au constatat ca Montel are o boala de ochi incurabila si progresiva, care va duce la orbire. In felul acesta el nu va fi in stare sa-si intretina in mod corespunzator familia. Montel n-a orbit si a ajuns un mare matematician. Fosta lui logodnica s-a casatorit si s-a stabilit la Roma. Montel a ramas toata viata prieten cu fosta sa logodnica si cu sotul acesteia, si nu s-a casatorit. Abia dupa ce iubita sa din tinerete a ramas vaduva, la 80 de ani, Montel s-a casatorit cu dânsa, realizându-si visul tineretii. Pentru Montel, ea a ramas aceeasi tânara frumoasa, pe care o iubesti o singura data si pentru totdeauna.
Ma gândesc ca acum, dupa atâta amar de ani, tara asta a noastra este pe cale sa se elibereze de legaturile care, spre deosebire de doamna Montel si din nefericire, i-au fost impuse. Am asteptat-o si eu, ca si multi dintre dumneavoastra. E vlaguita, e obosita… Vom fi noi in stare s-o primim cu bratele deschise, ca pe frumoasa eterna a visurilor noastre?
Deocamdata insa ne batem joc de ea, mai crud si mai barbar decât cei dinaintea noastra.
