Avem noi, românii, un talent deosebit de dezvoltat, cu precadere in ultimii ani, de a gasi motive puternice de vrajba, mai ales atunci cind n-ar fi cazul. Cu multa constiinciozitate si daruire ne insultam, ne suspectam, ne injuram, fie in mod individual, fie, mult mai eficient, organizati in partide politice. Incercam sa incarcam cu conotatii politice orice eveniment mai consistent si sa-l utilizam ca sursa de acuzatii impotriva partidului advers. Acest procedeu e folosit mai ales de acele partide care au mostenit prin ereditate sloganul „cine nu e cu noi e impotriva noastra“ si pentru care nu e admisa decit posibilitatea ca numai ceilalti pot gresi. Pai, nu era mai bine inainte cind era un singur partid? Care, evident, nu se putea acuza pe el insusi si care nici nu gresea niciodata, ci cunostea mereu victorii rasunatoare?
Chiar in aceste zile, cind situatia ingrozitoare in care se afla niste compatrioti ar trebui sa genereze sentimente de solidaritate, de compasiune, de intelegere, asistam la niste luari de pozitie, hai sa le spunem mai blind, condamnabile. Sint totusi niste români, niste ziaristi, chiar daca un mare ginditor român contemporan ar putea insinua ca ar fi vorba de niste magari. Mi s-a parut complet deplasat cind un comentator, cu un zimbet de suprema satisfactie, remarca faptul ca rapirea va anula posibilitatea presedintiei de a utiliza in folos propriu vizita lui Basescu in Irak. Sa te bucuri ca rapirea i-a adus prejudicii lui Basescu mi se pare jalnic. Tot unii ziaristi acuzau presedintia ca nu furnizeaza informatii in legatura cu tratativele, desi li s-a repetat ca acest lucru ar putea aduce grave prejudicii ostaticilor. Unele ziare au prezentat faptul ca o serie de arabi care locuiesc in România si care au probleme cu justitia sint apropiati de PSD si de unii lideri ai acestui partid (aceiasi care au mai aparut in diverse alte situatii delicate) si l-au insotit pe Iliescu in diverse calatorii oficiale. Desi simple relatari reale, ele pot genera interpretari. Iliescu considera ca aceasta constituie o manevra de compromitere a sa. Ce sa va mai compromita, domnule Iliescu, ca sinteti destul de compromis. Si asta din cauza dumneavoastra.
Tot domnul Iliescu a sugerat necesitatea retragerii trupelor române din Irak (actiune pe care el insusi a validat-o), pe motiv ca ele si-au indeplinit misiunea. Mentionam ca misiunea era instaurarea democratiei in Irak; recenta rapire a demonstrat ca democratia s-a instaurat deja. Retragerea este o posibilitate si va trebui dezbatuta in context global. Nenorocirea este ca nu putem sacrifica niste compatrioti, iar pe de alta parte, orice cedare in fata terorismului ii intareste puterea si prestigiul.Totusi, si niste ziaristi francezi au fost rapiti in Irak, desi Franta nu are trupe acolo. Se pune totusi intrebarea daca strategia aleasa in Irak nu este gresita, asa cum a fost si in Vietnam. Oricum, problema prezentei trupelor noastre in Irak va fi in continuare un puternic motiv de vrajba. Mai ales ca exista argumente valabile si pro, si contra. Pina atunci, nenorocirea pe care o traim acum satisface apetitul cunoscut al românilor pentru scenarii; si sint o seama de detalii care sa justifice aceasta. Paturile din fundalul decorului, (parca luate dintr-un bazar european), blugii teroristului, faptul ca jurnalista pare fardata si rujata, faptul ca i s-a permis sa telefoneze, teroristi cu o conditie fizica precara, faptul ca toti arabii care au intervenit in operatia de transmitere a imaginilor vorbeau româneste si multe altele ne stimuleaza imaginatia. Sa dea Domnul ca ziaristii nostri sa se intoarca acasa. Caci adevarul nu stiu daca il vom afla cindva.
Un alt motiv de vrajba il vor constitui recentele scumpiri; oamenii nu se vor multumi lesne cu explicatii, cind nu le vor ajunge banii. Ce sa vorbesti despre necesitati, despre cerinte, despre imobilitatea din ultimii 15 ani in ceea ce priveste unele intentii reale de inviorare a economiei, despre marile fraude, care cu greu vor fi scoase la iveala. Eu am in fata ochilor imaginea cu biata americana care a fost tinuta artificial in viata 15 ani; parca asa a fost si cu România. Alte motive de vrajba? Cite vreti. De pilda, PSD acuza actuala putere ca schimba conducerile unor institutii pe motive politice. Adica, ele erau ocupate inainte de pesedisti; care n-au fost numiti, deci, pe motive politice. Apoi, domnul Iliescu, nu se stie cu ce drept, cere doamnei Macovei sa urmeze exemplul doamnei Stanoiu; sa intelegem ca mai este la Filiasi vreo cosmelie de 100.000 de dolari de vinzare?
Oricum, dupa primavara asta invrajbita ne asteapta o lunga vara fierbinte. Si iarasi dorintele noastre de mai bine vor mai pluti un timp pe apa simbetei.
