1. Citesc intr-un ziar ca ne aflam pe primul loc in Europa la „gunoaie“. Nu ma surprinde prea mult aceasta penibila intaietate, dar ea imi pune niste probleme. Cum se face ca, in ce priveste producerea de gunoaie, depasim nu numai tari ca Germania sau ca Italia – ceea ce e explicabil – dar si Bulgaria? Doar si Bulgaria se afla „la portile Orientului“, unde toate, cum suna o vorba celebra, sunt luate „cu usurinta“! N-am fost la Sofia de aproape patruzeci de ani. Si n-as putea face o comparatie intre cele doua capitale. Daca, insa, la Sofia nu exista gramezi de gunoaie care dospesc la soare, daca Sofia nu e cutreierata de caini vagabonzi, ca „fostul mic Paris“ de pe malurile Dambovitei si n-are strazile pline de gropi si de santuri, inseamna ca Bucurestiul, spre rusinea edililor Capitalei noastre, e cel mai rau gospodarit oras din Europa. Si cel mai murdar. Cel mai napadit de praf, cu strazi pe care nu le spala decat ploile, cand orasul se umple, in schimb, de balti.
Dar sa recunoastem ca suprematia noastra in Europa la capitolul „productia de gunoaie“ nu e asigurata numai de edilii oraselor noastre. Avem cu totii o contributie la asta. Conform unui studiu, pe care ma bazez in acest comentariu, media deseurilor zilnice pe cap de locuitor este, la noi, de aproape un kilogram si jumatate. Intaietatea autohtona avand-o moldovenii si locuitorii din regiunile sudice ale Romaniei. In Ardeal, media deseurilor menajere e mai mica. Asa, cel putin, spune studiul amintit.
Ceea ce nu se spune in el e ca „productia de gunoaie“ nu e limitata la ceea ce se arunca pe strazi, pe maidane, prin parcuri, prin poienile unde se organizeaza picnicuri si chiar pe munte, cum m-am convins recent. Probleme la fel de multe, si chiar mai complicate, intrucat nu tin doar de serviciile de salubritate si de bunul simt, pun gunoaiele din politica, din moravuri, din programele de televiziune, sau cele din limba romana care se vorbeste azi. Dar despre acestea, altadata.
2. Pe la inceputul verii, Televiziunea Romana a transmis un reportaj care se voia optimist. Caci TVR, ca megafon al guvernului, e de partea trandafirie a realitatii. Dl ministru al Agriculturii inspecta din elicopter ogoarele patriei. Si, in timp ce, jos, taranii se pregateau de procesiuni cu moastele sfintilor si cu soboare de preoti, pentru a implora Cerul sa se indure dand putina ploaie, dl ministru explica nu stiu cui (probabil, reporterului) ca nu era absolut nici un motiv de ingrijorare.
Acelasi ministru a semnat recent un ordin prin care se impune ca, pana la sfarsitul anului, toti caii, magarii si catarii din tara sa fie „dotati“ cu microcipuri care sa permita monitorizarea lor. Astfel, se va cunoaste la nivel central tot ce fac caii, magarii si catarii, de la noi, oriunde ar paste sau ar rumega. Bineinteles, microcipurile costa. Nu stiu cati euro bucata. Costa si aparatele de citire a datelor. Sute de euro. Habar n-am cati cai, magari si catari exista la noi, dar presupun ca au ramas destui pentru a face fericite niste firme care livreaza microcipuri si contoare. Intrebat de gazetari, directorul Agentiei Nationale Veterinare a zis ceva despre aderarea la Uniunea Europeana. Se prea poate sa existe prin Occident tari unde magarii, catarii si caii sunt purtatori de microcipuri si sa fim noi primii din Est care vrem sa ii dotam la fel. Asta nu ma impiedica sa consider ridicola o asemenea urgenta intr-o tara unde agricultura n-a iesit, cu totul, din Evul Mediu. Exista specialisti care se tem ca Romania ar putea ajunge in 2010 sa importe peste 80 la suta din alimentele necesare consumului. In schimb, vom sti in permanenta ce fac magarii, catarii si caii de pe intreg cuprinsul tarii.
