Deschiderea numita Stolojan

Despre necesitatea unei schimbari la virf in PNL ne-ar putea convinge, oricit de ciudat ar suna, luarile de cuvint impotriva lui Theodor Stolojan la Congresul extraordinar al formatiunii. Alegerea fostului premier a fost respinsa de grupul cirtitor, condus pe fata, dar mai ales pe din dos de Dinu Patriciu, aducindu-se drept argument faptul ca nu-i un liberal autentic. Prezent la lucrarile reuniunii pentru a descifra adevaruri mari din fapte mici, mi-am reprimat cu greu un hohot de ris. Era de la sine inteles ca denuntatorii lui Theodor Stolojan pe motiv ca nu-i liberal autentic se voiau considerati ca fiind liberali pursinge. Comicul unor astfel de declaratii aparea din presupunerea unei gene a liberalismului autentic, ajunse in singele unor politicieni precum Dinu Patriciu prin ratacirea spermatozoidului lui Ionel Bratianu de la o generatie la alta. Dincolo de absurditatea de a transforma apartenenta la un partid dintr-o optiune a unei vointe individuale intr-un dat de care beneficiaza doar o elita, adversarii lui Theodor Stolojan erau ridicoli si pentru ca se dadeau liberali cu patalama, in conditiile in care pina in decembrie 1989 fusesera comunisti de frunte.

In tot raul e si un bine. Insistenta aproape obsesiva a adversarilor lui Stolojan pe „familia liberala“ ne-a dovedit, cum spuneam mai sus, necesitatea unei schimbari la virf in PNL, producatoare, la rindu-i, de o mutatie radicala in insasi platforma politica a formatiunii. Faloasa invocare a liberalismului e din aceeasi ciorba searbada cu paguboasa invocare de catre taranistii postdecembristi a mosilor si stramosilor mai mult sau mai putin martiri. In cazul PNT, viata, in varianta sa electorala, a evidentiat falimentul unei politici de mausoleu, anacronice in raport cu exigentele societatii romanesti din ultimii 12 ani. PNL a reusit sa se salveze de la dezastrul anului 2000, prin miscarea de ultima ora a unei participari pe liste proprii la alegeri. Artizanul acestui act vital pentru PNL a fost Valeriu Stoica. Acelasi Valeriu Stoica a dat PNL o noua sansa, lucrind in culise pentru aducerea lui Theodor Stolojan in fruntea formatiunii. Argumentele invocate public de sustinatorii noului presedinte s-au referit exclusiv la imaginea sa publica de om onest. E, indiscutabil, un adevar. Dupa opinia noastra, insa, altul e avantajul venirii lui Theodor Stolojan in fruntea PNL. Criticii sai au sesizat fara sa-si dea seama nota de fond a imaginii sale publice. Theodor Stolojan nu trece drept un liberal in sensul restrins si pagubos dat de citiva lideri cu pretentii fudule nejustificate. Or, tocmai aceasta impresie de om apartinind unui cerc mai larg decit electoratul de cafenea al partidelor istorice poate fi o sansa pentru cresterea formatiunii in sondaje. La un alt Congres extraordinar, cel din 18 august 2000, candidatura lui Stolojan la presedintia tarii a fost votata de filiale cu o majoritate zdrobitoare. Si atunci au fost citiva insi de la clubul bucurestean care s-au burzuluit pe motiv ca se contrazicea asa-zisul liberalism autentic. Rezultatele din noiembrie 2000 au demonstrat ca membrii din tara aveau un instinct al realitatilor mai puternic decit cel al liderilor palavragii de la Centru. S-ar putea ca si Congresul extraordinar din 2002 sa dea dreptate judecatii sanatoase a celor din filiale.