11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransportatorii consideră abuzive sancţiunile din noul cod rutier

Transportatorii consideră abuzive sancţiunile din noul cod rutier

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră abuzive sancţiunile propuse în proiectul noului Cod Rutier şi cere modificarea acestora, precum şi introducerea de măsuri care să stabilească responsabilităţi şi pentru pietoni şi autorităţile care administrează drumuri. Potrivit mediafax.ro, UNTRR solicită în acest sens o reexaminare a cuantumului amenzilor şi a sancţiunilor complementare propuse prin proiectul Codului Rutier.

„Sancţiunile propuse prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă sunt abuzive, întrucât se propun amenzi de până la 16.000 lei, ceea ce însumează valoarea a 20 de salarii, în condiţiile în care salariul minim garantat în plată este de 800 lei. Având în vedere acest aspect, UNTRR solicită ca sancţiunile să fie progresive şi proporţionale”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ are un impact deosebit de grav pentru şoferii profesionişti, având în vedere că sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de conducere (dreptul la muncă) se poate dispune de la 30 de zile şi dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, între 120 şi 180 de zile pentru depăşirea vitezei şi până la 5 ani ca sancţiune administrativă (în caz de accident din care rezultă vătămarea corporală sau decesul unei persoane, când instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceprea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penale, încetarea urmăririi penale, achitarea ori încetarea procesului penal cu aplicarea unei sancţiuni administrative).

Reprezentanţii transportatorilor apreciază că şoferii profesionişti sau amatori nu pot fi consideraţi responsabili unici pentru siguranţa rutieră din România şi de aceea solicită amendarea proiectului de act normativ în scopul introducerii în context a îndatoririlor şi răspunderii pietonilor (în caz de nerespectare a regulilor de circulaţie sau de semnalizare necorespunzătoare), precum şi a autorităţilor şi instituţiilor publice care au în administrare sau concesiune drumuri publice, poduri sau pasaje pietonale sau la nivel cu cale ferată (în caz de nefuncţionare sau funcţionare defectuoasă).

Noul Cod Rutier se află în dezbatere publică şi ar urma să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS