De-a lungul timpului, arta filmului a revenit periodic asupra evenimentelor marcate de Sărbătorile Pascale. Jurnaliştii de la Ziarul „Ring” au publicat un articol care prezintă câteva dintre producţiile cinematografice inspirate de motivele creştine, pelicule care au încântat generaţii întregi de spectatori.
La numai câţiva ani de la realizarea primelor filme, o companie britanică punea în circulaţie „The Horitz Passion Play” – „Piesa Patimile de la Horitz”. Era o adaptare pentru ecran a unei piese de teatru pe care o jucau locuitorii din localitatea montană Horitz din Boemia şi ale cărei costuri de producţie s-au ridicat în 1897 la 10.000 de dolari.
Prima superproducţie rămasă ca un moment esenţial în istoria cinematografului care folosea Noul Testament pentru realizarea artistică datează din 1916. D.W. Griffith lansa „Intoleranţă”, un film împărţit în patru secvenţe, fiecare dintre ele concentrându-se asupra unui moment în care fenomenul din titlu se făcea simţit: Babilon, Ierusalimul lui Iisus, Franţa medievală şi Statele Unite de la începutul secolului XX.
Cea mai cunoscută versiune cinematografică a vieţii lui Iisus este, probabil, „Iisus din Nazaret”, regizat de Franco Zeffirelli în 1977. Cele şase ore şi jumătate ale filmului au adunat actori celebri care au interpretat personjele din Noul Testament – Sir Laurence Olivier, Anthony Quinn, Christopher Plummer, Anne Bancroft sunt numai câteva dintre numele care apar pe generic.
Nu mai puţin de 11 premii Oscar a adunat, în anul 1959, blockbusterul „Ben Hur”, refăcut recent (2010) în variantă de serial TV. Povestea evreului contemporan cu Iisus care ajunge să fie vândut ca sclav şi este dus la Roma a rămas pelicula cu cele mai multe distincţii ale Academiei Americane de Film până când „Titanic” şi apoi „Stăpânul Inelelor” i-au egalat performanţa.
În acelaşi an, Luis Bunuel turna în Mexic „Nazarin”, povestea unui preot modest care trăieşte evenimente asemănătoare patimilor hristice.
Tot unei figuri marcate de credinţă i-a dedicat un film şi unul dintre maeştrii neorealismului italian, Roberto Rossellini, atunci când a lansat „Francesco, giullare di Dio”.
Printre dramele ceva mai recente legate de interpretările religioase se numără şi povestea sfâşietoare din „Breaking the Waves” („Abisul sufletului”, 1996) a danezului Lars von Trier, dar şi pelicula „După dealuri”, inspirată de evenimente reale, a românului Cristian Mungiu.
Controversele religiozităţii
Fie că a fost vorba despre prelucrări rock („Jesus Christ Superstar” în 1970) sau despre şarje umoristice exemplare (ca în „Life of Brian” a celor de la Monty Python`s în 1979), sensibilitatea publicului larg a reacţionat de fiecare dată când perspectiva artistică intra în contradicţie cu litera credinţei. Unele dintre aceste producţii au reuşit să depăşească simpla controversă, devenind titluri de referinţă.
Foarte greu este să lipsească din orice top al actorilor care l-au interpretat vreodată pe Iisus varianta oferită de Willem Dafoe în „The Last Temptation of Christ” („Ultima ispită a lui Iisus”), regizat de Martin Scorsese după un roman al grecului Nikos Kazantzakis. Filmul a trezit reacţii violente înfăţişând o poveste alternativă a crucificării.
La fel de vehemente au fost comentariile primite de Mel Gibson în 2004, când a lansat „The Passion of the Christ” („Patimile lui Hristos”), concentrat asupra violenţei şi traumelor din jurul crucificării.
Scandalul îl urmărise şi pe Pier Paolo Pasolini, chiar dacă în „Evanghelia după Matei” (1964) ecranizase textul evanghelic pe care îl considera cel mai realist.
Cinematograful a recuperat în 2008 şi filmările cu germanul Klaus Kinski de la „Jesus Christus Erlöser” din 1971, când extravagantul actor a intrat în conflict cu publicul din Berlin chiar la prima reprezentaţie, anulându-şi restul turneului.
