Olt: O casă a ars ca o torță. 15 pompieri luptând două ore cu focul (VIDEO)

Autori


Un incendiu puternic aproape a mistuit o casă din localitatea Milcov, sat Milcov Deal, din județul Olt. Incendiul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, cauza probabilă a producerii acestuia fiind un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau improvizat.

Au ars bunurile din trei camere (obiecte de îmbrăcăminte, mobilier, electrocasnice etc.), dar și acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. 15 pompieri din cadrul ISU Olt au acționat aproape două ore pentru stingerea flăcărilor, intervenindu-se cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD.


Familia care a suferit pagube însemnate în urma acestui eveniment locuiește în aceeași curte, într-un alt imobil. Casa care a luat foc, spun surse din comună, ar fi fost racordată la rețeaua de curent electric cu doar câteva zile înainte de producerea evenimentului.


Comenteaza acum

Alte stiri

31 iulie 2018

Mehedinți: O locomotivă a luat foc la Șimian

Detașamentul de pompieri Drobeta intervine în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă în localitatea Șimian. Au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. ...

Sumarul ediției de duminică, 19 august 2018

Top