13.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalOltVânătorul care l-a împușcat mortal pe primarul din Tătulești, pus sub control judiciar

Vânătorul care l-a împușcat mortal pe primarul din Tătulești, pus sub control judiciar

Vânătorul care sâmbătă l-a împușcat mortal pe primarul comunei Tătulești, Lucian Istrate, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, anunță reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt transmis duminică, în acest caz se efectuează urmărire penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Procurorii au fost sesizați de polițiștii din Scornicești despre faptul că sâmbătă, în jurul orei 11,00, o persoană a fost împușcată mortal la o partidă de vânătoare care avea loc pe Fondul de Vânătoare nr. 9 din Tătulești.

Urmărirea penală în cauză a fost începută inițial pentru infracțiunea de omor și ulterior a fost dispusă schimbarea încadrării juridice în ucidere din culpă. Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de autorul infracțiunii, ținând cont de gravitatea faptei, modalitatea de comitere și de urmări. „Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 09.01.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea omor, prev. de art. 188 C.p., iar ulterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 C.p. La aceeași dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru această infracțiune. Având în vedere gravitatea faptei, evidențiată nu numai in modalitatea de comitere, dar și de urmarea produsă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 10.01.2016 până la data de 09.03.2016”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS