10.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiNouă percheziţii în Mehedinţi şi Argeş la persoane bănuite de infracţiuni economice

Nouă percheziţii în Mehedinţi şi Argeş la persoane bănuite de infracţiuni economice

Poliţiştii din Argeş, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează, la această oră, 9 percheziţii în judeţele Argeş și Mehedinți, la sediile unor firme şi la locuințele unor persoane bănuite că ar fi obținut fraudulos sume de bani cu titlu de împrumut de la instituții financiare nebancare, fără a le restitui.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 9 percheziţii, la locuințele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale și instituții nebancare, din judeţele Argeş și Mehedinți.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – octombrie a.c., cei vizați ar fi obținut, în mod fraudulos, sume de bani, cu titlu de împrumut, de la șase instituții financiare nebancare de tip C.A.R., pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit.
Prejudiciul cauzat este de peste 150.000 de lei, reprezentând sumele de bani nerambursate.
La acțiune participă polițiști de investigare a criminalității economice și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș și Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS