19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjControale ale inspectorilor DSVSA Gorj

Controale ale inspectorilor DSVSA Gorj

Inspectorii Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate pe raza teritorială a județului Gorj (Albeni, Baia de Fier, Bâlteni, Bolboşi, Borăscu, Brăneşti, Bumbeşti-Jiu, Cătunele, Cruşeţ, Dănciuleşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Godineşti, Ioneşti, Motru, Negomir, Novaci, Prigoria, Rovinari, Runcu, Schela, Stăneşti, Stejari, Stoina, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Țânţăreni), pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar şi al sănătății și bunăstării animalelor.
Controalele efectuate au avut ca obiective principale:
– verificarea condițiilor de igienă în baza Planului cifric al Programului de Supraveghere și Control în domeniul Siguranței Alimentare 2018 și a tematicilor propuse de A.N.S.V.S.A. privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare – 137 inspecții;
– înregistrarea a 6 unități nou-înființate cu activitate în domeniul alimentar: o stupină (Bolboşi), 3 magazine alimentare (Bâlteni, Borăscu, Motru), o cantină (Târgu-Jiu), un bar (Rovinari);
– prelevarea a 17 de probe din produse alimentare, pentru determinarea nivelurilor de radioactivitate, a conţinutului de alergeni, aditivi, contaminanţi (cadmiu, plumb, nitraţi, micotoxine);
– avizarea mișcărilor inter-județene de animale;
– controale comune cu echipe ale I.P.J. Gorj şi I.J.J. Gorj în puncte temporare de control în trafic (Ioneşti, Motru, Ţânţăreni), asupra mijloacelor de transport pentru porcine vii şi produse alimentare din carne de porc, cu privire la implementarea cerinţelor Directivei nr. 60/2002 şi Deciziei UE nr. 709/2014 (verificarea modului de respectare a măsurilor impuse de evoluţia pestei porcine africane);
– controale în 36 exploataţii comerciale tip A (Albeni, Drăguţeşti, Prigoria, Runcu, Turcineşti);
– controale în 20 centre de prelucrare a laptelui integrate exploataţiei, situate în localităţile Baia de Fier, Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu;
– verificări ale deconturilor acțiunilor sanitare-veterinare realizate de către medicii de liberă practică împuterniciți în luna septembrie 2018;
– emiterea și distribuirea către proprietari a unui număr de 306 pașapoarte bovine;
– eliberarea unui număr de 19 extrase din Registrul Național al Exploatațiilor.
În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 9900 lei (Motru, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Ţânţăreni):
– o ordonanţă de interzicere a activităţii unui centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru neremedierea în termenul acordat a unor neconformități constatate la evaluarea unității efectuată la un control anterior;
– o amendă de 1200 lei la un centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru următoarele constatări: lipsa programului de autocontrol pentru anul 2018; neefectuarea analizelor pentru laptele crud materie primă şi pentru produsele finite (brânzeturi); lipsa fişelor de sănătate pentru animalele de la care se obțin şi valorifică produse lactate (bovine, ovine); nerespectarea cerințelor de igienă privitoare la muls, prelucrare şi valorificare lapte şi produse lactate;
– 3 amenzi a câte 1600 lei la 3 exploataţii comerciale de tip A, pentru neprezentarea registrului de exploataţie către inspectorii D.S.V.S.A. Gorj;
– o amendă de 1200 lei la un magazin alimentar, pentru nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor impuse la depozitarea produselor alimentare (legume congelate lângă carne de pasăre congelată şi aluat de foietaj congelat, în aceeaşi ladă frigorifică);
– o amendă de 1200 lei pentru un mijloc de transport produse alimentare, pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la manipularea şi transportul produselor alimentare – temperatura acestora era la limita de congelare (control în trafic – zona Motru);
– o amendă de 1500 lei pentru un mijloc de transport pâine şi produse de panificaţie neînregistrat (control în trafic – zona Ţânţăreni).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS