6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Doi şefi de la CEO, demişi după accidentele în care un om a murit şi doi au fost răniţi grav

Gorj: Doi şefi de la CEO, demişi după accidentele în care un om a murit şi doi au fost răniţi grav

Directorii carierelor Pinoasa şi Peşteana au fost demişi, astăzi, de conducerea Complexului Energetic Oltenia, după accidentele de muncă din ultimele trei zile, în care un lăcătuş a murit strivit de banda care transporta cărbune, iar doi electricieni au fost răniţi grav după explozia unui panou, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, s-a dispus demiterea directorilor de la carierele Pinoasa şi Peşteana, acestea fiind primele măsuri în urma celor două accidente de muncă, de sâmbătă şi luni. ”Directoratul a dispus schimbarea conducerilor celor două cariere, Pinoasa şi Peşteana. Până la preluarea funcţiilor de conducere de către noile persoane numite, derularea procesului tehnologic de producţie va fi coordonată în mod nemijlocit de directorul Exploatării Miniere Roşia – Rovinari”, se precizează într-un comunicat de presă transmis, luni, de Complexul Energetic Oltenia.

Totodată, directoratul CE Oltenia a dispus constituirea, la nivelul fiecarei sucursale energetice şi exploatări miniere, a unor comisii pentru reevaluarea din punct de vedere tehnic a tuturor instalaţiilor, pentru prevenirea unor astfel de evenimente. ”La nivelul tuturor subunităţilor energetice şi miniere vor fi prelucrate, în regim de urgenţă, evenimentele care au avut loc in perioada 21-23 iulie 2018, în scopul luării tuturor măsurilor necesare pentru evitarea producerii unor situaţii asemănătoare. De asemenea, CE Oltenia asigură tot sprijinul privind recuperarea salariaţilor afectaţi de incidentele produse la Cariera Pinoasa, în data de 21 iulie 2018”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Un miner de la Cariera Peşteana, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a murit, luni, după ce a fost prins de banda care transporta cărbune. Alţi doi angajaţi ai Carierei Pinoasa au fost fost răniţi, sâmbătă, după ce s-au electrocutat în timp ce lucrau la un panou electric, victimele cu arsuri pe mâini şi faţă urmând să fie transferate în Belgia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS