19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tânăr reţinut pentru multiple infracţiuni rutiere

Gorj: Tânăr reţinut pentru multiple infracţiuni rutiere

Un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de Paşti de poliţiştii gorjeni, după ce a comis mai multe infracţiuni rutiere. Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei motociclete, care se deplasa pe D.J. 672/A Tismana, moment în care conducătorul acesteia a continuat deplasarea, iar la aproximativ 120 m distanță, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. La fața locului a fost identificat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, conducător al motocicletei şi un pasager, de 15 ani, din oraşul Tismana. Ambii au suferit leziuni și au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificările efectuate s-a stabilit că motocicleta nu era înmatriculată în circulație, cel care o conducea nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu posedă permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS