19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tineri reţinuţi pentru favorizarea făptuitorului

Gorj: Tineri reţinuţi pentru favorizarea făptuitorului

Poliţiştii gorjeni au reţinut ieri doi tineri, de 18 şi 22 de ani, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. Cei doi, cu ocazia audierii în calitate de persoane vătămate, într-un alt dosar penal, instrumentat de Judecătoria Târgu Jiu, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, au declarat aspecte ce sunt în neconcordanţă evidentă cu aspectele declarate în faza urmăririi penale, cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei. Potrivit poliţiei, schimbarea declaraţiilor a avut drept scop favorizarea inculpatului, în sensul de a evita tragerea la răspundere penală a acestuia pentru două infracţiuni de tâlhărie, care fac obiectul judecăţii.  Suspecţii, la data de 23 aprilie 2017, au sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în timp ce se deplasau pe ruta  Ţicleni –Târgu Jiu, într-un autoturism tip taxi, ar fi fost agresaţi fizic şi, sub ameninţarea cu acte de violenţă, au fost deposedaţi de telefoanele mobile de către un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Motru. Acesta, la data respectivă, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă prin ordonanță, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS