Gorj: Câţiva aleşi locali riscă să fie anchetaţi pentru că ar fi colaborat cu Securitatea



Câţiva aleşi locali din judeţul Gorj ar putea să fie cercetaţi penal, ca urmare a faptului că ar fi dat declaraţii pe propria răspundere că nu ar fi colaborat cu fosta Securitate. Cu toate acestea numele a şase consilieri locali din judeţul Gorj figurează în raportul de activitate pe anul trecut, întocmit de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității. Din document rezultă că șase consilieri locali din judeţ ar fi colaborat cu fosta Securitate. Aceștia riscă acum sancțiuni penale, pentru că nu au dat declarații reale. Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului, a declarat că până în momentul de faţă la instituţie nu a fost primit vreun raport din partea Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității.

Numai instanţa va decide soarta aleşilor


Liviu Diaconescu admite faptul că, dacă se confirmă calitatea de colaborator, iar declaraţiile au fost date în neconformitate cu realitatea, aleşii riscă să fie cercetaţi penal. „În condiţiile în care CNSAS a stabilit că anumiţi aleşi locali au dat declaraţii eronate şi nu au recunoscut că au fost colaboratori ai fostei Securităţi aceştia riscă în opinia noastră un dosar penal. Soluţia va fi dată de organele de cercetare penală şi de instanţele de judecată. În condiţiile în care vor fi condamnaţi definitiv vor rămâne fără mandate. Deocamndată, nu am primit nicio informare din partea CNSAS legat de numărul consilierilor locali cu probleme”, a menţionat Liviu Diaconescu. Potrivit CNSAS, aleșii locali care au fost colaboratori ai Securității înainte de 1989 sunt: Laurențiu Bivolaru și Gheorghe Hîldan Milea de la Glogova, Petre Cotojman de la Roșia de Amaradia, Daniel Drumen de la Arcani, Ion Ionescu de la Căpreni, Marcel Oproiu de la Drăguțești. Cu toții au procese pe rol cu CNSAS, doi dintre ei pierzând deja în primă instanță. Consilierii locali riscă acum dosare penale pentru fals în declarații, pentru că au declarat pe proprie răspundere la depunerea candidaturii că nu au colaborat cu fosta Securitate şi nu au făcut poliţie politică.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

19 octombrie 2017

Poliţiştii locali protestează la Târgu Jiu

Peste 20 de poliţişti locali protestează la această oră la Târgu Jiu, în faţa sediului instituţiei. Angajaţii Poliţiei Locale sunt nemulţumiţi că din vară nu au mai primit norma de hrană. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, se află la

Sumarul ediției de miercuri, 22 noiembrie 2017

Top