ISJ Gorj organizează manifestări stradale de Ziua Copilului

Autori


Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ) Gorj scoate elevii în stradă de Ziua Internaţională a Copilului. În mai multe zone din municipiul Târgu Jiu, respectiv centrul oraşului, Parcul Central şi Parcul Coloanei, precum şi la alte instituţii sunt programate competiţii sportive, programe de muzică şi dansuri populare, spectacole de muzică folk, concursuri de atletism, biciclete, desene pe asfalt, jocuri distractive, trasee de orientare turistică. În cadrul manifestărilor care vor debuta la ora 09,00 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean îşi vor prezenta autovehiculele din dotare.

Program complex


Vor mai fi rganizate vizite la diferite companii din judeţ şi din Târgu Jiu: „În data de 1 Iunie, în cadrul programului de activități proiectat de ISJ Gorj, se va desfășura în Parcul Coloana Infinitului Crosul copiilor – 400 de metri fete şi 600 de metri băieți, între orele 14-15. Fiecare unitate de învățământ preuniversitar din județul Gorj poate înscrie, conform Anexei 2 ONSS din Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor școlare, câte un băiat și câte o fată, la următoarele categorii de vârstă:10-12 ani, 13-15 ani. În vederea unei bune organizări vor fi completate machetele de pe siteul ISJ. Participanții vor avea asupra lor documentele de înscriere. De asemenea, până mari aveam înscrişi 400 de elevi pentru o vizită la Termocentrala de la Rovinari, 220 pentru Termocentrala de la Turceni şi 45 de copii pentru Artego, de la Târgu Jiu”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 15 octombrie 2018

Actualitate

» Comisia Europeană face audit privind pesta porcină africană în România
» Ministerul Muncii: În România sunt 95.889 de persoane nevăzătoare, din care 2.770 sunt copii
» Poliţia Română: 12 şoferi, prinşi cu peste 200 km/h, săptămâna trecută
» Protestatarii #rezist, după decizia privind declararea obligatorie a mitingurilor: Dăm statul în judecată
» Cât de sănătos mănâncă românii, din producţia locală. Pe ce loc se află România în Europa la consumul de pesticide
» Amenzi de peste 2,8 milioane de lei în weekend, la nivel naţional
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Ministrul Justiţiei i-a trimis preşedintelui propunerea de numire a Adinei Florea la şefia DNA, în pofida avizului negativ dat de CSM
» Alertă de securitate în Germania. Luare de ostatici în Gara centrală din Köln. UPDATE: Au fost trase focuri de armă
» Caz rar la Maternitatea din Ploieşti: S-a născut un bebeluş cu două penisuri
» ÎCCJ: Există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice atunci când acestea se desfăşoară în pieţe ori pe căile publice
» Conflictul din PSD. Ţuţuianu, despre lista nemulţumiţilor din partid: Am vorbit cu unii colegi şi nu sunt puţini deloc
» Mehedinţi: Băut, fără permis a provocat un accident
» Olt: Participarea jandarmilor în Ștafeta Veteranilor
» Toamna îşi intră în drepturi până la începutul lunii noiembrie
» Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei
» Cutremur într-o zonă neobișnuită din România
» 15 octombrie, ziua internațională a nevăzătorilor

Publireportaj

» „Dezvoltarea și diversificarea activității World Trans Systems SRL prin renovarea, modernizarea hală de producție și prin achiziționarea unei linii tehnologice pentru fabricarea tâmplăriei PVC cu geam termoizolant”

Dolj

» IPJ Dolj şi-a reînnoit parcul auto cu 23 de maşini
» Poliţiştii doljeni au iniţiat o campanie pentru prevenirea infracţiunilor silvice
» Drumul Expres Craiova – Piteşti, contestat şi după atribuire
» Dolj: 85 de şoferi, prinşi conducând cu viteză peste limita legală
» Dolj: Manifestări dedicate Zilei Armatei României
» Craiova este singurul oraş din România unde vin cei mai buni salvatori patrupezi
» Dolj: Accident cu victimă la Gura Văii
» Academica BNR la Universitatea din Craiova

Gorj

» VIDEO Gorj: Bătrân în stare gravă după ce a luat foc
» Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, vrea să revină în politică
» Gorj: Supermarket din Târgu Jiu, amendat cu 40.000 de lei de către inspectorii sanitar-veterinari
» Gorj: Tânăr reţinut pentu furt dintr-o gospodărie
» Gorj: Student a teologie, prins cu etnobotanice

Mehedinţi

» Mehedinţi: 28 de incendii în weekend
» Mehedinţi: Peste 70 de evenimente au fost anunţate prin sistemul 112
» Mehedinţi: Depistați la volan sub influența alcoolului
» Razie pe şoselele din Mehedinţi
» Amplasarea radarelor în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Minori suspecţi de comiterea unui furt pe raza comunei Scundu, identificaţi de poliţiştii locali

Sport

» Tenismenele CSS Slatina, din nou pe podium

Sanatate

» 15 octombrie, ziua spălatului pe mâini

Educatie

» O învăţătoare atrage atenţia: Poezia „Balada unui greier mic”, de Topârceanu, a fost „masacrată” în manualul de clasa a doua
» Program de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Magazin

» Cum prevenim furturile din autoturisme
» Un serial TV despre hărţuirea preadolescenţilor va fi difuzat în premieră mondiaă
» Meghan Markle și prințul Harry vor deveni părinţi
» Un papirus de 17 metri, vândut la licitaţie cu 1,35 milioane de euro
» Reţeta zilei: Prăjitură de toamnă
» Sărbătoarea dovleacului la un castel din sud-estul Franței
» Michael Buble se retrage din muzică. El vrea să se dedice fiului bolnav

Top