22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFostă şefă din CEO audiată într-un dosar de abuz în serviciu

Fostă şefă din CEO audiată într-un dosar de abuz în serviciu


Elena Popescu, unul dintre foştii membri ai Consiliului de Supraveghere(CS) din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO) a fost audiată astăzi la Tribunalul Gorj, într-un dosar de abuz în serviciu. Elena Popescu are calitatea de martor în dosarul „Bani pentru Medinţu”, în care au fost trimişi în judecată trei şefi din companie. Elena Popescu a admis în faţa magistraţilor că a votat pentru încetarea contractului de muncă al lui Aurel Medințu, dar a susținut că nu știa despre plățile compesataorii. Aurel Medinţu, fost şef al Diviziei Energetice, a primit 128.000 de lei salarii compensatorii, să plece din societate. Potrivit DNA, salariile compensatorii ar fi fost acordate ilegal. „Din decembrie 2015 până în august 2016 am fost membru al CS-ului . Am fost convocată la ședință, conform procedurilor. Am primit ordinea de zi, cu câteva zile înainte. Nu îmi amintesc dacă punctul cu referire la încetarea contractului lui Medințu se afla pe ordinea de zi. Doresc să completez că au fost situații în care ordinea de zi era suplimentată în timpul ședinței. Îmi amintesc că s-a discutat despre cererea formulată de Medințu privind încetarea raportului de serviciu cu acordul părților. Nu s-a discutat nimic la acest punct cu referire la acordarea unor compensații financiare lui Medințu. Am votat pentru încetarea contractului de mandat. Știam că Medințu este membru al Directoratului. Nu știu dacă Directoratul putea să acorde compensații unui membru în condițiile în care se ajungea la încetarea contractului prin acordul părților. Știu că CS era cel care numea, revoca și stabilea sumele de bani care se cuveneau membilor Directoratului”, a declarat Elena Popescu în fața judecătorilor.

Laurenţiu Ciobotărică, judecat la Tribunalul Gorj

Dosarul „Bani pentru Medinţu” îl vizează pe fostul manager al Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciobotărică. Fostul director financiar al companiei este acuzat de abuz în serviciu. De asemenea, în acelaşi dosar mai este judecat pentru abuz în serviciu Daniel Antonie, şeful Diviziei Miniere, actual membru al Directoratului. Totodată, a fost trimisă în judecată Dorina Jianu, şefa Direcţie Legislaţie şi Guvernanţă Corporativă, acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Cei trei i-ar fi plătit ilegal suma de 128.000 de lei lui Aurel Medinţu, şeful Diviziei Energetice, pentru ca acesta să plece din companie. Acuzaţia este că Medinţu, având contract de mandat, nu ar fi trebuit să beneficieze de lefuri complensatorii la plecarea din Complexul Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS