Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat, ieri, un bărbat de 60 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism, pe b-dul Oltenia, din municipiu. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Azi noapte, ora 00.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 40 ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe b-dul Oltenia din municipiul, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cele două cauze a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.