Craiova: Înscrieri pentru o nouă serie de ateliere, la Teatrul Colibri



Teatrul Colibri Craiova organizează o nouă serie de ateliere de creaţie, în perioada 16 aprilie – 10 iunie. Înscrieri pentru acestea se fac în intervalul 19 – 25 martie 2018, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din data de 19 martie, de la ora 00:01, până în data de 25 martie – ora 12:00 pe site-ul instituţiei: www.teatrulcolibri.ro şi pe paginile de facebook: AteliereleFabriciidePovestiElectroColibri/ și TeatrulColibri. Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 150 lei. Pentru fiecare atelier în parte există un număr limitat de locuri.

Pentru completarea formularului on-line, persoanele interesate vor accesa link-ul dorit, vor scrie datele necesare şi vor apăsa pe butonul de trimitere, astfel se va înregistra înscrierea.

Perioada obligatorie de achitare a taxei pentru ateliere este 19 – 29 martie 2018. Plata taxei se va efectua la sediul Teatrului Colibri, între orele 09:00 – 15:00 (de luni până vineri), Atelierele se desfăşoară, astfel:

Luni, ora 17:00 – DINCOLO DE POVESTE (coord. Rodica Prisăcaru), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, în care vor descoperi tehnici de animaţie, pe care le vor aduce în scenă, la teatru. Număr participanţi: 15

Luni, ora 17:00 – LABORATORUL CREATIV (coord. Andreea Melinescu), atelier destinat copiilor cu vârsta minimă 6 ani, în care vor realiza figurine 3D din hârtie colorată și vor desluși tainele lucrului manual. Număr participanţi: 10

Luni, ora 17:30 – CONSTRUIM CU BUCURIE (coord. Laura Pumnea), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, în care vor construi jucării din materiale reciclabile. Număr participanţi: 15

Marţi, ora 17:00 – LUMEA PITICILOR – grupa 1 (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2 – 4 ani, în care cei mici descoperă prin metoda step by step lumea minunată a poveștilor și a jocurilor. Număr participanţi: 10

Miercuri, ora 17:00 – PRIMUL PAS PE SCENĂ (coord. Alis Ianoş), pentru categoria de vârstă 5 – 7 ani, atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale şi îşi pun în valoare abilităţile artistice, care, la finalul cursurilor, vor fi prezentate într-un spectacol pe scena Teatrului Colibri. Număr participanţi: 10

Joi, ora 17:00 – LUMEA PITICILOR – grupa 2 (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2 – 4 ani, în care cei mici descoperă prin metoda step by step lumea minunată a poveștilor și a jocurilor. Număr participanţi: 10

Joi, ora 18:00 – JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru categoria de vârstă 9 – 14 ani, atelier de improvizație, în care copiii descoperă tainele teatrului. Număr participanţi: 12


Vineri, ora 17:00 – CINE SUNT EU! (coord. Geo Dinescu), pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani, atelier ce urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului de vârstă mică prin modalităţi specifice actului de creaţie artistică. Număr participanţi: 20

Vineri, ora 18:00 – ZECE DEGETE, NU DOAR DOUĂ MÂINI! (coord. Marin Fagu), pentru copii și adolescenți, vârsta minimă acceptată 10 ani, un atelier în care se bucură să deslușească tainele construcției și mânuirii de păpuși. Număr participanţi: 10

Sâmbătă, ora 16:00 – PUZZLE FACTORY (coord. Adriana Teodorescu), pentru copiii cu vârsta între 8 – 12 ani, în care descoperă piesele de puzzle ce construiesc spectacolul în scenă, devenind actorii contextului creat de ei. Număr participanţi: 10

Sâmbătă, ora 16:00 – DINCOLO DE MASCĂ (coord. Geo Dinescu), pentru copii de minim 8 ani, atelier prin care descoperă cea mai cunoscută formă a teatrului de improvizație, commedia dell’arte. Număr participanţi: 15

Sâmbătă, ora 17:00 – POVEȘTILE COPILĂRIEI (coord. Laura Pumnea), vârsta minimă 8 ani, atelier care pune în valoare creativitatea copiilor și abilitatea lor de a scrie și rescrie povești, ce vor fi ulterior publicate în Gazeta de teatru. Număr participanţi: 10

Sâmbătă, ora 18:00 – VIDEO BLOGGER COLIBRI

Participanții, cu vârsta minimă 10 ani, vor învăța în cadrul acestui atelier multimedia tehnici de redactare a unei știri, modalitatea de realizare a unui interviu, cum pot deveni prezentatori de televiziune, își vor însuși reguli de filmare și montaj video. De asemenea, vor afla pas cu pas cum se construiește și promovează informația prin intermediul video blog-ului și vor realiza materiale pentru pagina youtube Radical X (https://www.youtube.com/channel/UCikKjnILFfyWAimfFQsy3JQ ). Atelierul este împărțit pe 4 module: Reporter – Editor – Prezentator (coord. Geo Dinescu), Filmare – Montaj (coord. Marin Fagu), Platformă media – tehnici de realizare (coord. Andreea Melinescu), Comunicare și Publicitate (coord. Geo Dinescu / Laura Pumnea). Număr participanţi: 12

Atelierele se vor reuni pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri“, duminică, 10 iunie, ora 13:00.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 17 decembrie 2018

Actualitate

» Budapesta: Manifestanții, la un pas de a intra în televiziunea publică
» Iohannis: România nu se va întoarce la epoca de neagră amintire a partidului-stat
» România trebuie să recupereze ajutoarele incompatibile de la societatea petrochimică Oltchim
» CFR: Secţia Valea Mărului – Câineni a fost redeschisă
» O nouă avertizare de vreme severă, în toată ţara
» Serviciile franceze de informaţii nu au găsit dovezi ale unei implicări ruse în protestele mişcării “Vestelor Galbene” din Franţa – presă
» Trenul de pe ruta Sibiu – Caracal, oprit din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată
» Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului introdusă astăzi în Parlament

Publireportaj

» Anunț de presă: “INVESTIM PENTRU MÂINE”
» Conferinţa de presă a proiectului “Discover Rroma Treasures”
» COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA PROIECTULUI CU TITLUL „ÎNFIINŢARE LABORATOR DE TEHNICĂ DENTARĂ DENTISTPOPESCU SRL”
» Auto Class va pregăti forţă de muncă în industria auto

Dolj

» Craiova: Bal caritabil penstru achiziţionarea unui aparat necesar persoanelor cu distrofie musculară
» Parcurile din Craiova, închise
» Copaci căzuţi pe maşini în Craiova
» Expoziția „Iluzii, Deziluzii și Marea Unire, dedicată Centenarului Marii Uniri“, la Muzeul Olteniei
» Concert de colinde la Universitatea din Craiova
» Iohannis cere agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului
» Craiova: Copac căzut pe două maşini, în Brazdă
» Craiova: Alţi trei copaci, căzuţi pe maşini şi pe carosabil
» Salubritatea Craiova: 47 de utilaje acționează pentru menținerea în stare funcțională a străzilor din oraş
» Craiova: Doi copaci au căzut pe o maşină şi pe stradă în Brazdă

Gorj

» Gorj: Amenzi dat de poliţie pentru servicii proaste de deszăpezire
» (VIDEO) S-a deschis traficul rutier în județul Gorj între Novaci si Rânca
» (VIDEO) Gorj: Şofer din Dolj, amendat pentru că a urcat la Rânca după închiderea drumului
» Gorj: Tânăr anchetat după ce a distrus uşile unor apartamente din Rovinari
» Gorj: Școlile vor rămâne închise și marți
» Gorj: Bărbat reţinut pentru furtul unui telefon mobil
» Se ridică restricția de tonaj din Defileul Jiului
» Gorj: Peste 21.000 de consumatori fără energie electrică
» (Video) Gorj: DN 67C Novaci  – Rânca rămâne închis

Olt

» O nouă groapă pe podul peste râul Olt îngreunează traficul la Slatina
» Cod galben de ninsori în Olt şi Vâlcea, în următoarele ore
» Olt: Maşină avariată serios, după ce un copac a căzut peste ea, la Slatina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Coliziune între două tiruri pe DN 56
» Mehedinţi: Mii de oamenii, fără energie electrică

Vâlcea

» Vâlcea: Grav accident pe DN 7, la Câineni
» Vâlcea: Tren de călători blocat în gara Câineni
» Persoană salvată din incendiu de poliţiştii vâlceni
» UPDATE Vâlcea: Se circulă alternativ pe DN7, în comuna Câineni, după ce un copac a căzut pe carosabil
» Vâlcea: Moş Crăciun vine la copiii din Petrişor şi la Zoo
» Vâlcea: Şcoli închise şi aproape 10.000 de oameni fără elctricitate, din cauza ninsorii
» Vâlcea:DN 7 A, blocat de pomii căzuți pe carosabil, noaptea trecută

Sport

» Fotbal / S-au stabilit meciurile din optimile Ligii Campionilor şi 16-imile Ligii Europa
» Handbal (f) / Franţa a câştigat în premieră titlul european. România a încheiat pe patru

Sanatate

» (Video) Cum să îţi faci cea mai frumoasă coroniţă de Crăciun

Magazin

» (Video) Învaţă să faci oameni de zăpadă din hârtie alături de copii
» Cum prepari cea mai bună tobă de porc acasă
» Zece curiozităţi pe care nu le ştiai despre ceapă

Top