19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean reţinut la scurt timp după ce a tâlhărit o elevă

Craiovean reţinut la scurt timp după ce a tâlhărit o elevă

Polițistii craioveni au reținut, ieri, pentru 24 de ore un tânăr de 20 de ani, din municipiu, fiind bănuit de comiterea unei tâlhării.

O elevă de 15 ani, din municipiul Craiova, i-a sesizat, pe 6 martie, în jurul orei 14.20, pe polițiști cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe bulevardul Nicolae Romanescu, un tânăr, prin exercitarea de violenţe i-a smuls din mână un telefon mobil, în valoare de 800 de lei, după care și-a asigurat scăparea, fugind în cartierul Romaneşti.
Polițiștii Sectiei 2 dirijați la locația indicată în urma apelului de urgență primit prin 112, la scurt timp de la comiterea faptei, în urma investigațiilor și informațiilor oferite de partea vătămată, l-au identificat și prins pe T. Nicu, de 20 de ani, din Craiova. Astfel, în urma controlului corporal efectuat de polițiști, asupra craioveanului a fost identificat și recuperat telefonul mobil sustras din posesia tinerei. În baza probelor administrate de polițiștii craioveni, sub coordonarea procurorului de caz, suspectul a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 ore pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Dolj, urmând ca astăti să fie prezentat Judecătoriei Craiova propunere de arestare preventivă.

CUM SĂ NU DEVENIŢI VICTIME ALE INFRACŢIUNILOR DE TÂLHĂRIE ?
– Alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi, evitaţi parcurile, străzile pustii, terenurile şi pe cât posibil, nu circulaţi prin locuri slab iluminate la ore târzii.
– Aveţi grijă să nu vă lăudaţi cu banii, bunurile sau alte valori deţinute în locuinţa proprie.
– Dacă constataţi că sunteţi urmărit, traversaţi strada, faceţi apel la trecători  şi anunţaţi Poliţia.
– Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de
motivele invocate.
– La intrarea într-un imobil, fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni.
– Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112.

În situaţia în care aţi devenit victima unei tâlhării, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului  şi apelaţi de urgenţă la 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate secţii de Poliţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS