20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCasual Band sărbătorește 3 ani de muzică bună

Casual Band sărbătorește 3 ani de muzică bună

Au început pentru prima dată să îmbine note și armonii acum 3 ani. Este vorba despre membri trupei Casual Band, una dintre cele mai apreciate trupe din Craiova. De atunci, tratează proiectul cu aceeași grijă și responsabilitate cu care un părinte își crește copilul. Pentru aniversare pregătesc surprize și o seară de ținut minte celor care vor sărbători alături de ei. Evenimentul va avea loc vineri, în Cafe Teatru Play, de la ora 21.00
O a doua familie. Așa descriu, unanim, membri trupei experiența Casual Band. “Personal, asociez lansarea Casual Band cu unul dintre cele mai importante evenimente din viața mea: nașterea fiului meu. Între cele două momente este o distanță de 10 zile. Poate de aceea iubesc Casual Band și mă dedic proiectului.” spune Bogdan Uță, saxofonistul dar și cel care a fondat trupa.
Bandul are 5 membri. Sunt funny, inventivi, dăruiți în ceea ce fac, dar, în primul rând asumați. Cu toții iubesc muzica, dar nu orice muzică, ci pe aceea care creează o emoție și poartă un mesaj curat. De aceea tratează cu multă seriozitate proiectul și nu uită că, pentru a fi profesionist, trebuie să muncești și să cunoști bine domeniul în care te afli. Casual Band promovează muzica de calitate, iar artiștii care alcătuiesc trupa se mândresc cu faptul că toate cântările și concertele pe care le susțin sunt live.

„Cartea noastră de vizită este felul în care ne prezentăm în concerte. Nu facem compromisuri și investim în muzica noastră. Avem experiență solidă în materie de muzică și studii de specialitate. Nu ne-am întâlnit la un karaoke și ne-am hotărât, în joacă, să facem o trupă. Îi respectăm pe cei care ne ascultă, iar publicul nostru este minunat! Se distreaza, interacţionează şi ne-a demonstrat că are habar despre muzica bună. Suntem încântați de faptul că ultimele 6 concerte ale noastre au fost sold out! ” Michelle, solista formației.

Trupa Casual Band lucrează în prezent la un album care va conține compoziții proprii, dar și două videoclipuri. Și-au propus să ofere îndrumare și să promoveze alți tineri talentați. Primii care se bucură de susținerea Casual Band sunt câţiva tineri – Game On Band care au convins prin energie și entuziasm. Trupa Game On Band va cânta în deschiderea evenimentului aniversar Casual Band, alături de un alt invitat special: chitaristul Epa Temistocle.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS