13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCampania "Oferă bucuria unei jucării" se desfăşoară până pe 26 mai

Campania „Oferă bucuria unei jucării” se desfăşoară până pe 26 mai

Craiovenii sunt invitaţi şi aşteptaţi să se alăture campaniei intitulate „Oferă bucuria unei jucării”, derulată de Ford România şi Fundația Gazeta de Sud și sprijinită de Electroputere Parc. Compania Civitas s-a alăturat acestei acţiuni și a organizat o colectare internă, iar în această dimineață reprezentanţii firmei au dus jucăriile în urnele special amplasate în Electroputere Parc.

Campania „Oferă bucuria unei jucării” îşi propune să aducă de 1 Iunie un zâmbet pe chipurile copiilor nevoiaşi din satele doljene, care sunt beneficiarii acestei acţiuni de colectare şi donare de jucării. Colectarea continuă până pe 26 mai, inclusiv, dată până la care craiovenii sunt invitaţi să doneze jucării pe care copiii lor nu le mai folosesc sau pe care cei mici sunt dispuşi să le ofere în dar altor copii.

Urnele în care pot fi duse jucăriile sunt amplasate în Electroputere Mall, iar o astfel de urnă a fost adusă şi la redacţia Gazeta de Sud, pe strada Câmpia Islaz nr. 97 A.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS