17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRânca a devenit oficial staţiune de interes local

Rânca a devenit oficial staţiune de interes local

Rânca a devenit recent staţiune de interes local

Oraşul Novaci şi comuna Polovragi au devenit recent staţiuni turistice de interes local. Potrivit deputatului de Gorj, Mihai Weber, în ședința de joi, 15 noiembrie, guvernul a adoptat o hotărâre promovată de Ministerul Turismului, prin care s-a aprobat atestarea a 11 localități din România ca stațiuni turistice de interes local. Printre acestea se află și localitățile gorjene Novaci și Polovragi, al căror nou statut le va permite autorităților locale să acceseze cu mai multă ușurință fonduri prin care să dezvolte aceste localități din punct de vedere turistic și socio-economic, mai susţine Mihai Weber. Este de precizat că Baia de Fier a devenit, de asemenea, staţiune de interes local, în urmă cu un an. Astfel, noul statut al comunei şi al oraşului Novaci transformă pentru prima dată zona turistică Rânca în staţiunea turistică Rânca.

Oportunităţi mai mari

Este o oportunitate pe care o au cele două primării, obştile şi proprietarii de pensiuni de a rezolva problemele de infrastructură din Rânca şi de a dezvolta proiecte noi. De ani de zile, autorităţile locale şi judeţene încearcă să transforme Rânca în staţiune de interes turistic, local sau naţional. Staţiunea Rânca are probleme mari cu sistemul de canalizare şi alimentare cu apă. Este nevoie de intervenţia decisă a autorităţilor pentru a elimina deficienţele din infrastructura respectivă. Mai este nevoie de fonduri pentru asfaltarea străzilor interioare şi pentru introducerea iluminatului public. Este necesară şi reorganizarea sistemului de salubritate din noua staţiune, dar şi rezolvarea problemei câinilor comunitari.

Ce spun cabanierii

Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, a declarat că Rânca a fost declarată staţiune balneoclimaterică pe 24 august 1935. Nimeni nu a profitat de această situaţie, este de părere Constantin Pănescu. „Staţiune de interes local…. adică fără speranţe de dezvoltare! Speram ca Baia şi Novaci să facă, dacă doreau cu adevărat …o întâlnire cu actorii privaţi …proprietari de pensiuni şi hoteluri, citeau Strategia de dezvoltare turistică a zonei şi vedeau că se impunea declararea zonei de «interes naţional» măcar pentru faptul că proiectele se puteau derula până la valoarea de 50 de milioane de euro fără nicio participaţiune locală conform articolului 13 ….faţă de…. participare între 2 şi 30 % la «interes local» şi care poate fi maximum de doar 5 milioane euro – proiecte. În caz de normalitate se putea spera la telegondola Rânca – Vidra şi celelalte telescaune cu totalul de 47 – 50 de kilometri de pârtii de ski cu valoarea de 39 de milioane de euro – proiectul existent, iar cu diferenţa de 11 milioane se puteau face toate cele necesare, ca: asfalt pe străzi, locuri de joacă, trotuare, piste biciclişti etc.! Minunăţia venea din sclipirea unei persoane care se gândea ca ambele primării să se declare „staţiuni de interes naţional şi să ia 100 de milioane de euro pe programe – fiecare primărie, pentru că legea le permitea având în vedere că trebuie minimum 500 de locuri de cazare, din care 30% să fie de minimum trei stele – margarete, ceea ce se regăseşte pentru ambele primării numai în Rânca nu. Dar, probabil, din cauză că nu există un birou cu profil şi cunoscători în ale turismului în cadrul prefecturii, dar nici în cadrul consiliului judeţean, atunci vom rămâne ultimii în toate cu acest judeţ…. cu toate că mai sunt valori în multe instituţii şi domenii de activitate şi în Gorj“, a declarat Constantin Pănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS