Drumarii au refăcut parapetul pietonal de la podul peste râul Olteț, pe DN 67

Autori


Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a început lucrări de reabilitare a podurilor peste râurile traversate de şoselele pe care le are în administrare. Primele lucrări au fost demarate la podul de peste râul Olteţ, pe Drumul Naţional 67. Au fost efectuate reparaţii complete la parapetul pietonal de protecţie şi a fost reparat trotuarul. De asemenea, au fost desfundate gurile de scurgere, acolo unde a fost cazul. „În cadrul lucrărilor de reparații se reface și se vopsește mâna curentă, se repară, unde este cazul, trotuarul și parapetul, se curăță gurile de scurgere a apei de pe platforma podului. Lucrările sunt realizate de Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu în regie proprie“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Secţia de Drumuri Naţionale va primi trei utilaje noi


Drumarii gorjeni vor primi trei unimoguri care vor fi utilizate pentru deszăpezirea din această iarnă. Conform lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, fiecare secţie va primi în această toamnă trei unimoguri. Va fi vorba de o primă etapă de dotare cu utilaje noi. Potrivit şefului drumarilor, în cea de-a doua etapă va fi repartizat câte un unimog pentru fiecare district deţinut de Secţie la nivelul judeţului Gorj şi în judeţele unde administrează drumuri naţionale. Ion Tudor a mai spus că în această perioadă vor fi verificate toate utilajele proprii, în vederea pregătirii acestora pentru perioada de iarnă. Se va interveni şi cu utilaje de la firma care se ocupă de întreţinerea şi deszăpezirea drumurilor naţionale din Gorj, în baza unui acord-cadru încheiat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 21 septembrie 2018

Actualitate

» Noile telefoane iPhone vor fi comercializate în România, în scurt timp. De unde şi de când vor putea fi cumpărate
» Un microbuz din România s-a lovit cu un camion în Slovacia. Cel puţin cinci cetăţeni români sunt răniţi
» Vreți alegeri locale în două tururi la Craiova? Vă costă doar o semnătură
» Alunecări de teren în Filipine: 29 de morţi şi cel puţin 60 de dispăruţi
» Şefii Jandarmeriei sunt urmăriţi penal în dosarul mitingului din 10 august. Acuzaţiile procurorilor: s-au făcut presiuni asupra prefectului. Ordinul de evacuare, emis ilegal
» Atac armat la Londra. Două persoane au fost rănite
» Mehedinţi: A şasea ediţie a Campaniei naţionale pentru siguranţa copiilor “Verde la educaţie pentru circulaţie”
» Colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în dosarul violenţelor din 10 august
» Peste 8.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.000.000 de lei
» Lansare sesiuni pentru transport public cu autovehicule electrice și stații de reîncărcare și publicare liste dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus
» Vine toamna! Vremea se răceşte accentuat
» Ziua decisivă în războiul intern din PSD
» Mai mulţi arbori doborâţi de vânt pe DN1A
» Incident armat în statul american New York soldat cu şapte răniţi
» Accident de microbuz pe DN 6. Patru persoane, rănite

Publireportaj

» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul “DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII ANCODENT PRIN ACHIZIŢIA DE ECHIPAMENTE PERFORMANTE”

Dolj

» Târgul Agro Oltenia, la Craiova. Participanţii pot pleca acasă cu o oaie de rasă
» Circulaţie restricţionată pe mai multe străzi din oraş pentru meciul Universitatea Craiova şi FC Viitorul
» Dolj: Femeie de 49 de ani, găsită moartă într-un apartament din Filiaşi
» Dolj: Urmărit internaţional pentru deţinere de substanţe stupefiante depistat de poliţiştii doljeni
» Un tânăr craiovean a ajutat poliţia să recupreze banii sustraşi dintr-un portofel
» Razie printre comercianţii de legume şi fructe din Craiova
» Craiova: Acţiune a poliţiştilor pentru siguranţa pietonilor
» Se restricţionează circulaţia pe trei străzi din Craiova
» A 19 a ediţie a Campionatului Naţional al Câinilor de Salvare în weekend la Craiova
» Stagiunea ”Muzica unește” continuă la Filarmonica Oltenia
» Podul suspendat din parc umflă bugetul primăriei
» A murit după ce a intrat cu maşina într-un tir

Gorj

» Drumarii au refăcut parapetul pietonal de la podul peste râul Olteț, pe DN 67
» Sistemul de avertizare prin sms, testat şi în Gorj

Olt

» Olt: Programările pentru înmatriculări se pot face de pe o zi pe alta
» Olt: Nouă percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală

Mehedinţi

» Razie pe şoselele din Mehedinţi
» Mehedinţi: Reținut 24 de ore pentru înșelăciune
» Mehedinţi: Suspect de furt calificat identificat de polițiști
» Radare în judeţul Mehedinţi
» Rata şomajului în judeţul Mehedinţi a fost 8,37 %
» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Amenzi de peste 35.00 de lei pentru ilegalităţi în domeniul silvic
» Hai la sport cu toată familia în cadrul evenimentului „Vâlcea Forest Run“
» Bătrână dispărută de acasă, găsită de poliţie la scurt timp
» Râmnicu Vâlcea, al cincilea oraș din România care acceptă plata biletelor de transport în comun cu cardul bancar prin intermediul aplicației 24pay
» Restricţii de circulaţie pe două drumuri naţionale din Vâlcea
» Vâlcea: Circulaţie pe un fir pe DN7

Sport

» Fotbal / Contra a făcut convocările preliminare pentru „dubla” cu Lituania și Serbia
» Fotbal / CSO Filiași a reușit să treacă peste „hopul“ Hermannstadt II
» Monica Niculescu, în turul doi al turneului de la Wuhan

Bani & Afaceri

» Cursul de schimb LEU – EURO, la cel mai ridicat nivel din ultima lună

Sanatate

» 85 de noi cazuri de rujeolă raportate în ultima săptămână

Magazin

» Video incredibil! Un tânăr declarat mort s-a trezit chiar înainte să fie îngropat

Top