19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova încă suferă la capitolul transport public în comun

Craiova încă suferă la capitolul transport public în comun

Transportul public de persoane din Craiova mai are nevoie de multe îmbunătățiri

Un „Studiu privind fluxul de călători în municipiul Craiova“, întocmit de Facultatea de Mecanică din Bănie și publicat, săptămâna trecută, pe site-ul Primăriei Craiova, arată că orașul nu stă deloc bine la capitolul transport public în comun. O spune un sondaj realizat în luna aprilie 2017, pe un număr de 850 de călători din diverse sectoare de activitate, al cărui rezultat a fost prezentat în acest studiu, care are, în total, 332 de pagini. Dintre cele 850 de persoane chestionate, mai mult de jumătate au fost salariați, restul fiind elevi, studenți și pensionari, iar din rândul acestora 75% au declarat că utilizează transportul urban, 15% transportul combinat, iar 10% au precizat că fac naveta (rural – urban). „Aşadar, majoritatea persoanelor chestionate circulă în oraş mai mult decât în afara acestuia, deci sunt în măsură să ofere o serie de date pertinente asupra modului în care se desfăşoară circulaţia rutieră în diverse zone ale Craiovei“, se explică în document.
Potrivit studiului, numărul cel mai mare de călători pleacă din cartierul Craiovița Nouă (15,52%), urmat de zona de centru – 10,47%, cartierul Rovine – 9,67% și cartierul 1 Mai – 6,82%, iar printre nemulțumirile exprimate de cei chestionați se numără modul de amplasare a stațiilor și durata mare de așteptare. Călătorii întrebați au mai cerut noi linii de transport către zonele aflate în dezvoltare și puncte de interes din oraș (cartiere rezidențiale noi, stadion, centre comerciale, aeroport) și către zone care concentrează industria Craiovei. „Datele obținute au arătat necesitatea introducerii unor noi linii de transport public și actualizarea celor existente pentru fluidizarea și creșterea gradului de satisfacție în rândul călătorilor din orașul Craiova“, se mai precizează în studiu. Acesta vine și cu o concluzie: transportul public de persoane pe raza municipiului Craiova trebuie îmbunătățit.

Ce probleme are transportul public din Bănie

Studiul privind fluxul de călători din municipiul Craiova sugerează autorităților locale că este nevoie de o serie de măsuri pentru îmbunătățirea timpilor de așteptare în stații și pentru acoperirea unor noi zone din oraș aflate în curs de dezvoltare. În continuare, documentul detaliază și care sunt problemele cu care se confruntă transportul public din Bănie. „Parcul auto din dotare este învechit, timpii de așteptare sunt mari, vitezele de circulație sunt mici (în parte cauzate de traficul rutier crescut în ultimi ani), iar cartierele nou apărute nu sunt acoperite cu mijloace de transport în comun. De asemenea, parcul de tramvaie este învechit (s-au realizat doar lucrări de recondiționare), iar completarea necesarului s-a realizat numai cu tramvaie second-hand“, se menționează în studiu. Tot la capitolul probleme este trecută și „organizarea și exploatarea rețelei de transport în comun, care nu este corelată cu circulația generală din oraș, în scopul asigurării unui serviciu optim și a unei circulații fluente“, fiind necesară, totodată, și o „corelare a liniilor de transport și o creștere a frecvenței transportului în comun în zonele de interes din orașul Craiova“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS