8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExplozie la o staţie de pompare a gazelor

Explozie la o staţie de pompare a gazelor

O explozie puternică s-a produs luni la o staţie de pompare a gazelor naturale din comuna gorjeană Hurezani. Staţia Transgaz controla magistrala de gaze care trece prin judeţul Gorj. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, explozia s-a produs de dimineaţă, la o ţeavă de gaze şi a fost urmată de un incendiu puternic. Focul s-a extins de la ţeava de gaze şi la clădirea administrativă a staţiei de pompare a gazelor naturale de la Hurezani, precum şi la o anexă gospodărească. Mai multe persoane care se aflau în zonă au suferit arsuri în zona mâinilor. Este vorba de cinci angajaţi ai Transgaz, dintre care doi au ajuns la spital, pentru investigaţii. La faţa locului au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Au fost luate măsurile necesare pentru a evita producerea unor pagube mai mari sau chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Nouă maşini, făcute scrum

Deflagraţia a fost foarte puternică şi angajaţii care se aflau în zonă au avut noroc pentru că au scăpat cu arsuri uşoare. Clădirea staţiei de pompare a rămas fără acoperiş. De asemenea, nouă maşini parcate în apropiere au ars complet sau aproape complet. După câteva ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să localizeze şi să stingă incendiul. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă face verificări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs explozia. De asemenea, o anchetă a fost demarată şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a deschis un dosar penal în cazul exploziei de la Hurezani şi urmează să fie identificaţi vinovaţii de producerea deflagraţiei. „În urma incendiului de la conducta de gaz din Hurezani, au fost distruse nouă autoturisme, dintre care trei parțial, o anexă gospodărească, o claie de fân, parțial sediul Transgaz și un gard. Au fost înregistrate cinci victime cu leziuni ușoare, angajați ai Transgaz. A fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă“, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS