scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Marian Negrescu, demis din funcţia de manager al Teatrului din Târgu Jiu

Marian Negrescu, managerul Teatrului din Târgu Jiu
Marian Negrescu, managerul Teatrului din Târgu Jiu


Marian Negrescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, a fost demis ieri din funcţie. Măsura a fost luată de Consiliul Local Târgu Jiu, la propunerea Comisiei de Cultură care funcţionează la nivelul primăriei. În acest sens a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care a fost decisă eliberarea din funcţie şi încetarea contractului de management încheiat între Consiliul Local şi Marian Negrescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“. De asemenea, consilierii locali au aprobat alt proiect de hotărâre prin care l-au numit manager interimar al Teatrului din Târgu Jiu pe actorul Cosmin Brehuţă. Acesta va asigura interimatul timp de 120 de zile, până la organizarea concursului pentru postul de director al instituţiei de cultură din subordinea Consiliului Local.

Marian Negrescu devenise incompatibil


Marian Negrescu devenise incompatibil şi nu mai avea voie să ocupe funcţii publice pentru o perioadă de trei ani. Este de amintit că în anul 2014, Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Marian Negrescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, întrucât, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director/manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 de lei. Negrescu nu mai poate ocupa timp de trei ani o funcţie publică, după ce a fost declarat incompatibil şi în conflict de interese, printr-o decizie a inspectorilor de integritate. Raportul ANI a rămas defintiv, luna trecută, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Marian Negrescu s-a aflat în conflict de interese, ca urmare a încheierii contractelor respective. Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 30 mai 2017

Actualitate

» Au început testele cu cel mai puternic laser din lume, care se construiește la Măgurele
» Un sirian de 17 ani, reţinut în Germania pentru că plănuia un atac sinucigaş în Berlin
» SUA: Directorul de comunicare de la Casa Albă şi-a dat demisia
» Tribunalul București: Greva controlorilor de trafic aerian este legală
» Blaga, Marcel Opris- seful STS, Catalin Predoiu si ambasadori de la acea vreme, audiaţi
» Reacția Administrației Prezidențiale la decizia Camerei de a face scut în jurul lui Bejinariu
» Conducerea Camerei a respins cererea PNL ca premierul să fie prezent la “Ora Guvernului” pe tema legii salarizării
» A doua aeronavă Boeing soseşte miercuri în ţară şi va intra în flota Tarom
» Cererea DNA în cazul Eugen Bejinariu, respinsă de Camera Deputaților
» Florin Diaconu: Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10
» Cererea DNA de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu, supusă astăzi votului plenului Camerei

Publireportaj

» Comuna Predești își serbează ziua de Rusalii
» Trăiește bucuria copilăriei în familie !

Local

» Caz greu de elucidat: Suspiciune de poluare la Stoenești – Olt
» Apar încă două sensuri giratorii în Târgu Jiu

Dolj

» Misterul plombelor apărute subit pe DN 55 Craiova – Bechet
» Unii asistenți sociali din mediul rural fac muncă de mântuială
» Anunţ privind vânzarea de bunuri mobile şi imobile proprietatea privată a persoanelor juridice
» Expoziţie de obiecte handmade, confecţionate de deţinuţi, în centrul Craiovei
» Atestat în arte plastice
» Regal muzical cu Alexandru Tomescu si vioara Stradivarius
» Vaccinul împotriva HPV, gratuit pentru fetiţe
» Dolj: Circulația pe podul Calafat-Vidin va fi închisă miercuri și vineri
» Craiova: Concurs de dans la Teatrul de Vară din Parcul “Romanescu”
» Craioveni de toate vârstele participă la evenimentul cultural „Pătura care citeşte”
» Craiovenii îşi pot face testări gratuite ale tensiunii arteriale, glicemiei şi masei corporale
» Programul Zilelor Craiovei pentru miercuri şi joi
» Ziua Mondială Fără Tutun, la Craiova
» Craiova: „Tradiție și culoare“, în Galeriile „Cromatic“

Gorj

» Trei afacerişti din Gorj şi Mehedinţi, trimişi în judecată într-un dosar de evaziune fiscală
» Poliţist reţinut pentru patru infracţiuni de luare de mită şi șapte de trafic de influenţă
» Gorj: Deficit de personal la Casa de Pensii
» ISJ Gorj organizează manifestări stradale de Ziua Copilului
» Peste 92.000 de buletine de vot pentru alegerile de la Târgu Jiu și Drăguțești
» Ministerul Culturii întârzie să aprobe sediul Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi”
» Gheorghe Nichifor, noul vicepreşedinte al CJ Gorj
» Gorj: Examenul pentru permisul auto va fi reprogramat

Vâlcea

» Vâlcea: Tânăr reţinut după ce a furat bani dintr-un microbuz

Sport

» Puștii lui Mogoșanu le-au pus gând rău dinamoviștilor
» Astăzi se decide prima finalistă a Cupei României Dolj. Update: Ișalnița va lupta pentru trofeu
» Acka dezminte tratativele cu Craiova
» Nu merg la turneul de baraj
» S-au antrenat printre cărucioare și biciclete și au luat șapte medalii

Bani & Afaceri

» Din iulie, toate firmele vor primi un cod unic european

Sanatate

» Cancerul de col uterin depistat la timp se tratează

Educatie

» Calificată din primul an de liceu la Cupa Mondială a Fizicii
» 19 absolvenţi de liceu, premiaţi de World Vision

Magazin

» Persoanele care citesc cărţi sunt mai deschise şi mai agreabile
» Bancul zilei
» Horoscop

Top