OFICIAL: Guvernul nu se grăbește cu anticipatele la Craiova

Om cu buletin de vot primar
Om cu buletin de vot primar (Foto: Arhiva GdS)

La solicitarea GdS, executivul spune că legislația nu stabilește un termen pentru organizarea alegerilor parțiale. Am putea avea primar-interimar, aflat la mâna majorității PSD din CL Craiova, până în 2020. Până în 2015, legea obliga autoritățile să organizeze anticipate în termen de 90 de zile de la vacantarea postului. Funcția de primar al Craiovei a rămas vacantă după ce Olguța Vasilescu și-a depus demisia în 4 ianuarie 2017.

În data de 4 ianuarie 2017, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și-a depus demisia din funcție, ca urmare a câștigării unui mandat de deputat la alegerile din 11 decembrie 2016. Vasilescu a renunțat la mandat după ce a fost confirmată ca ministru al muncii în guvernul Sorin Grindeanu. Consiliul Local (CL) Craiova a luat act de demisie în ședința din 5 ianuarie 2017. Tot în acea ședință, viceprimarul Mihail Genoiu (PMP) a fost desemnat primar interimar prin votul majoritar al CL. Ulterior, prefectul de Dolj, Sorin Răducan, a emis ordinul prin care a luat act de demisia Olguței Vasilescu și a înaintat un referat guvernului, care trebuie să organizeze alegeri anticipate. De precizat că, prin lege, ordinul prefectului rămâne definitiv dacă nu este atacat în contenciosul administrativ în termen de zece zile de la emitere.

Pentru că au trecut mai bine de două luni de la vacantarea funcției de primar al orașului, GdS a întrebat guvernul când vor fi organizate alegeri anticipate la Craiova. În răspunsul trimis, executivul se ferește să dea un răspuns clar. Autoritățile invocă art. 10 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, care spune că data desfășurării alegerilor se stabilește, prin hotărâre a guvernului (HG), cu cel puțin 35 de zile înaintea votării. Coroborând dispozițiile Legii nr. 215/2001 (privind administrația publică locală), cu Legea nr. 393/2004 (privind statutul aleșilor locali) și Legea nr. 115/2015 (privind alegerile locale), guvernul concluzionează în finalul răspunsului către GdS că aceste acte normative „nu stabilesc un termen pentru organizarea alegerilor parțiale în cazul încetării mandatelor de primar“. Ce înseamnă acest lucru? Că nefiind obligat de lege să organizeze alegeri într-un anumit termen de la vacantarea postului, executivul poate să fixeze anticipatele oricând în perioada 2017-2020, cu condiția să anunțe data prin HG, cu cel puțin 35 de zile înainte de votare.

Interimarul, un anonim la mâna partidului

Interesant este că până în 2015 existau prevederi clare pentru situația în care un oraș rămânea fără primar. Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală (art. 69, alin 6) spunea că guvernul este obligat să organizeze anticipate în cel mult 90 de zile după ce ordinul prefectului de constatare a încetării mandatului primarului rămânea definitiv (prin neatacare în zece zile). Prevederea despre care am vorbit mai sus a fost însă abrogată prin Legea nr. 115/2015 (art. 137, pt5), aceeași care consfințea alegerile locale într-un singur tur.


Rămâne de văzut când va binevoi guvernul să le permită craiovenilor să-și aleagă un nou primar. Alegerile anticipate sunt obligatorii, mai ales din punct de vedere al legitimității. Primarul ales prin vot direct de către cetățenii Craiovei are legitimitate și forță, vine pe un program politic anunțat și votat de oameni. Primarul interimar, în schimb, este vulnerabil, mereu la mâna șefului de partid și a majorității din CL. În cazul nostru, el se află la mâna PSD, care deține 19 din cele 27 de mandate ale CL Craiova. În cazul în care nu răspunde comenzilor, interimarul riscă să fie oricând schimbat cu altul. Practic, primul om al urbei poate rămâne un anonim manevrat de păpușarii din umbră.

Craiovenii chestionați ieri de reporterii GdS spun că orașul merită să aibă un primar ales direct de cetățeni, nu un interimar. „Trebuie să avem alegeri anticipate, iar tineretul trebuie să se implice mai mult. Ei trebuie să aibă o viață mai bună“, a spus Geta Dumitrașcu. „Eu zic că ar trebui să avem un primar plin, nu un interimar, pentru că atunci și-ar face datoria cu mai mult simț de răspundere“, a spus, la rândul său, Mihai Vilă.

„Sigur că trebuie să se facă alegeri anticipate. Trebuie făcute multe lucruri în Craiova, primarul trebuie să termine parcul acvatic și stadionul“, a afirmat alt craiovean nemulțumit.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 9 martie 2017

Actualitate

» Statele Unite trimit încă 400 de militari în Siria
» Senatorul PSD Cornel Resmeriţă şi deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu ar putea să îşi piardă mandatele, după deciziile definitive privind conflictul de interese
» Inspecţia Judiciară: 4 procurori şi 12 judecători, sancţionaţi disciplinar în 2016
» Medicul Șerban Brădişteanu, fost senator PSD, nu poate justifica 4 milioane de euro din avere. Banii vor fi confiscaţi
» Un tir încărcat cu 24 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat pe DN7, în Argeş
» ANAF are atribuții de administrare și colectare pentru venituri bugetare de 212,5 miliarde de lei, în 2017
» Donald Tusk, reales președinte al Consiliului European, în ciuda obiecțiilor Poloniei
» Încă un torţionar, trimis în judecată. El este acuzat de uciderea a 102 persoane
» Fiul lui Bercea Mondial, condamnat definitiv la 9 ani închisoare pentru șantajarea lui Mircea Băsescu
» Protest în faţa Parlamentului, anunţat pentru duminică seară
» UPDATE – Italia: Doi români răniţi, în urma prăbuşirii unui pod pe o autostradă
» SIE caută să angajeze 85 de ofiţeri
» Leul s-a apreciat față de euro şi dolarul american
» Federația Rusă, notificată de autoritățile de la Chișinău cu privire la tratamentul abuziv asupra oficialilor moldoveni în Rusia
» Vâlcea: Reţinut după ce a înşelat o bătrână de 85 de ani
» Havrileț (ANRE): Prețul gazelor va crește cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici
» Klaus Iohannis i-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României pe Emeric Ienei şi pe Cristian Ţopescu
» Coaliţia pentru Familie vrea să organizeze referendumul pentru familia tradiţională la sfârşitul lunii mai
» Cioloș: Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, o mișcare politică sau un partid

Publireportaj

» HELLA Driving Technology Day

Local

» Prima împădurire, un eșec în Mehedinți

Dolj

» Skoda reclamată ca furată din parcare, ziua în amiaza mare
» Cum s-au repartizat banii pentru localităţile şi drumurile din Dolj
» Cimino a scăpat în instanță de controlul judiciar
» Se schimbă regulile de evaluare a directorilor de școli
» Cât plătesc craiovenii pentru reabilitarea blocului?
» Record de înmatriculări auto în județul Dolj
» Carpen, istoria unei aşezări străvechi
» Cum împarte Primăria Craiova banii din 2017
» Un cămin de bătrâni din Dolj a majorat taxa cu până la 70%
» Dolj: Se întrerupe pentru 24 de ore funcţionarea Staţiei de tratare a apei de la Işalniţa
» Craiova: Biblioteca “Aman”, prezentă la Târgul de Turism al Oltenei
» Wizz Air aduce a doua aeronavă la Craiova, care va asigura zborurile către Madrid, Köln și Liverpool

Gorj

» O instanţă a suspendat acordul de mediu pentru Cariera Lupoaia
» Colocviile Brâncuşi la Târgu Jiu: „Brâncuşi eternul“
» Şedinţă de lucru pentru redeschiderea Transalpinei
» Tone de gunoi, pe marginea drumurilor naţionale
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Film documentar despre Ecaterina Teodoroiu, lansat la Târgu Jiu
» PREMIERĂ în România: Instanţa suspendă acordul de mediu pentru cariera Lupoaia, salvând 500 ha de pădure

Vâlcea

» Ministrul Economiei: “Angajaţii Oltchim nu pleacă acasă, chiar dacă se vinde combinatul”
» Vâlcea: Arme şi minuţie deţinute ilegal de către doi bărbaţi

Sport

» Burlacu și Șolopa, încrezători că pot învinge Dinamo
» Podărenii țintesc punctele cu Aninoasa
» Euforia, o problemă
» Fotbal / Paul Răducan, la Repriza de Sud (Update: video)

Bani & Afaceri

» Fiscul a încasat mai puțini bani în ianuarie și mai mulți în februarie

Magazin

» Clara Zetkin, comunistă şi activistă germană, a inventat Ziua Internaţională a Femeii
» Horoscop
» Bancul zilei

Top