14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOrdonanța 60 privind facilitățile la angajare, fără efecte în Mehedinți

Ordonanța 60 privind facilitățile la angajare, fără efecte în Mehedinți

Deşi vin să se intereseze în ce condiţii ar putea primi bani dacă se angajează departe de casă, şomerii află că normele de aplicare ale Ordonanței 60 le dau dreptul să-şi găsească serviciu doar la sat, adică exact acolo unde locurile de muncă sunt inexistente.

În Mehedinţi, cel puţin până acum, nici un şomer nu şi-a găsit de lucru, fiind, în acelaşi timp, şi beneficiarul prevederilor Ordonanţei 60. Până în acest moment, la AJOFM Mehedinţi au venit zeci de oameni care s-au interesat cum ar putea intra în posesia primelor de la stat, dar oficial nu a fost depusă nici o cerere. Motivul: în lista cu normele metodologice au fost trecute unele condiţii imposibil de îndeplinit. În primul rând, solicitaţii trebuie să fie şomeri în plată sau neindemnizaţi, dar înregistraţi în evidenţele AJOFM, şi care să nu mai fi lucrat în ultimii doi ani la angajatorul pentru care solicită acum angajarea, o cerinţă normală, până aici. Condiţia care spulberă însă orice speranţă este legată de comunităţile în care şomerii se pot angaja, iar în acest sens guvernul a întocmit un plan de mobilitate, adică o listă cu comunităţile din fiecare judeţ între care şomerii solicitanţi pot migra. În Mehedinţi, localităţile trecute în acest plan naţional de mobilitate sunt aflate în zonele rurale, adică exact acolo unde nu există nici un loc de muncă. În planul de mobilitate din judeţul aflat pe locul doi la şomaj pe ţară şi pe unul dintre ultimele la dezvoltare au fost trecute 43 de comune, în care şomajul este foarte mare, iar investiţiile lipsesc cu desăvârşire. Practic, guvernanţii nu au fost rău intenţionaţi, ei au vrut să stimuleze dezvoltarea şi migraţia forţei de muncă doar între comunităţile defavorizate, numai că această strategie nu îl ajută cu nimic pe şomer, deoarece el nu-şi poate găsi un loc de muncă acolo unde nu există. Este cunoscut şi faptul că în Mehedinţi rata cea mai mare a şomajului se înregistrează la sat, unde şi nivelul de sărăcie este mult mai ridicat. „Cei care solicită aceste facilităţi trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa ori să-şi stabilească domiciliul sau reşedinţa în una dintre localităţile prevăzute în planul de mobilitate aprobat anul trecut prin hotărâre de guvern, iar în acest plan sunt trecute pentru fiecare judeţ toate unităţile administrativ-teritoriale din mediul rural, care au un grad redus de dezvoltare, conform unor indicatori socio-economici stabiliţi“, a declarat Sorin Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Mehedinţi. În acest plan de mobilitate naţional nu este trecut nici un oraş.
De altfel, nici angajatorii nu sunt convinşi că stimulentele vor angrena pe piaţa muncii un număr mare de şomeri. Această ordonanţă ar fi bună în felul ei, dar atâta timp cât nu se fac investiţii, nu sunt investitori în mediul rural, oamenii nu vor avea nici o şansă să-şi găsească un loc de muncă şi, astfel, ei fie vor migra către oraşele mari, fie vor pleca în afara ţării, aşa cum se întâmplă deja“, a declarat fermierul Cornel Stroescu, unul dintre cei mai mari angajatori din sudul judeţului Mehedinţi.
La sfârşitul lunii ianuarie, în Mehedinţi se înregistra o rată a şomajului de 9,59%, în creştere faţă de cea de la finalul lui 2016. Specialiştii AJOFM spun că această majorare este cauzată de creşterea numărului de şomeri care au ieşit din plată, deci care nu mai primesc nici ajutor de şomaj şi nici alocaţie de sprijin. Desigur, şomajul alarmant se înregistrează în zonele rurale din sudul judeţului, acolo unde integrarea în câmpul muncii a oamenilor este foarte dificilă din cauza distanţei faţă de zonele urbane şi a lipsei de investiţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS