17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrada Râului a devenit un pericol pentru șoferi

Strada Râului a devenit un pericol pentru șoferi

O gură de canal descoperită, care a apărut marți pe strada Râului din Craiova, după ce baliza care o semnaliza de câteva luni a fost culcată la pământ, iar apoi lăsată în canalizare, a pus timp de două zile în pericol participanții la trafic. Deși GdS a informat autoritățile încă de marți dimineață cu privire la acest aspect, reacția acestora a venit abia ieri după prânz, când canalizarea descoperită de pe mijlocul străzii a fost semnalizată din nou cu o baliză, de data asta susținută de bolovani.

Gazeta de Sud a ridicat, în decembrie 2016, problema gurilor de canalizare de pe strada Râului, care au început să crape, să se lase sau chiar să se surpe, formând gropi pe mijlocul carosabilului, dar până acum nimeni nu a luat vreo măsură. La acea vreme, concluzia a fost că singura în măsură să remedieze situația este firma care a reabilitat drumul, SC Tel Drum SA Alexandria, cea care a câștigat, ca lider de asociere, contractul de zece milioane de euro (fonduri europene) pentru modernizarea a trei mari artere de circulație din Bănie: Caracal, Râului și Bariera Vâlcii. Pe Râului a lucrat chiar Tel Drum, societate despre care se spune că ar fi controlată de șeful PSD, Liviu Dragnea, iar strada nu arată nici pe departe ca una europeană, ci ca una cârpită. Fisurile apărute în carosabil chiar înainte de recepția lucrărilor (24 iunie 2016) și constatate și de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), care a contabilizat atunci 420 de metri liniari de fisuri transversale și 82 de fisuri longitudinale, nu au împiedicat însă recepția. Mai mult, aceasta s-a făcut fără a exista obiecții din partea municipalității privind drumul.
Ulterior, pe strada Râului au continuat să apară deficiențe, dar nimeni nu a intervenit pentru remedierea lor. Când s-a pus problema gurilor de canal afundate în asfalt, care s-au transformat în gropi chiar pe mijlocul carosabilului, Primăria Craiova a precizat că a transmis notificări către constructor pentru a interveni. Autoritățile mai menționau că dacă Tel Drum nu va remedia deficiențele în termenul legal de 90 de zile se va trece la executarea garanției de bună execuție depusă atunci când s-a câștigat licitația. Asta se întâmpla la începutul lunii decembrie. Probleme cu gurile de canal erau atunci pe sensul de mers către Popoveni, înainte și imediat după intersecția cu bulevardul Știrbei Vodă, dar și pe celălalt sens de mers, după podul Tabaci.

Canal lăsat descoperit timp de două zile, pe mijlocul drumului

În decembrie, unele canalizări unde se lăsase asfaltul erau semnalizate cu balize, dar, în prezent, situația s-a înrăutățit. Balizele au dispărut de ceva timp, lăsând în locul lor gropi, pentru ca marți, pe sensul de mers către Brestei, înainte de intersecția cu strada Gheorghe Donici, în carosabil să apară o groapă de mari dimensiuni (o canalizare descoperită). Aici a existat în ultimele luni o baliză de avertizare, dar aceasta era marți la prânz culcată la pământ, după ce dimineața abia se mai ținea. Până ieri la prânz, nimeni nu luase vreo măsură pentru semnalizarea canalului rămas descoperit pentru aproape două zile, deși GdS informase autoritățile încă de marți dimineață cu privire la acest aspect. Mai mult, baliza de avertizare zăcea în canalizare, iar unele mașini treceau milimetric pe lângă groapă. „La tot ce înseamnă reparații și ridicări la cotă, lucrările au început de astăzi (marți – n.r.). Pentru străzile în garanție s-a primit astăzi (marți – n.r.) lista cu ce s-a aprovizionat (capace de cămine) și urmează să înceapă reparațiile imediat ce se stabilizează temperaturile. La gropi s-au putut începe reparațiile, pentru că se lucrează cu mixturi reci, dar la cămine se poate lucra numai cu turnare de asfalt cald și mai durează câteva zile până se începe“, explica, marți seară, primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.
Problema cu canalizarea descoperită s-a rezolvat abia ieri după prânz, când baliza a fost ridicată la vedere, de data asta susținută și de bolovani. Rămâne de văzut și când se va interveni la gurile de canal de pe Râului, transformate acum în adevărate gropi, pentru că afară sunt deja mai mult de 10 grade Celsius, temperatură de la care se poate turna fără probleme o mixtură asfaltică la cald, potrivit normativelor în vigoare.

Când reapare Tel Drum pe strada Râului?

Cine ar trebui să remedieze situația? Constructorul, după cum a susținut mereu și Compania de Apă Oltenia. Chiar dacă este vorba de guri de canalizare, reprezentanții CAO spun că obligația remedierii revine constructorului, lucrarea fiind în garanție. „Referitor la anexele sistemului public de canalizare (guri de canal) de pe strada Râului, precizăm că lucrările de aici sunt în perioada de garanție, iar obligațiile privind eventualele remedieri revin constructorului. Compania de Apă nu intervine pe strada menționată în perioada de garanție a lucrărilor“, era răspunsul oferit GdS de Compania de Apă, după ultima sesizare privind asfaltul lăsat din zona canalizărilor de pe Râului (decembrie 2016).
Când va reveni Tel Drum pe strada Râului, pentru reparații? O întrebare la care nici Primăria Craiova nu a putut răspunde. Până la revenirea celor de la Tel Drum, pe Râului și-ar putea face însă apariția reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții (IJC). Într-un răspuns trimis recent GdS de către ISC se menționează faptul că „IJC va efectua, în perioada următoare, un control privind urmărirea comportării în timp a lucrărilor de pe strada Râului“. „Lucrarea este în garanție pe o perioadă de cinci ani, iar remedierea lucrărilor se va face în funcție de constatările din teren și contractul de garanție. Lucrările au fost recepționate pe 24 iunie 2016, iar comisia a propus admiterea recepției și a recomandat urmărirea comportării în timp a neconformităților ce pot să apară pe carosabil, pe tronsonul cuprins între strada Brestei și pod Tabaci – parea stângă“, au mai menționat reprezentanții ISC. Ar mai fi de spus că, în perioada mai – octombrie 2015, pe strada Râului s-a lucrat și fără autorizație de construire, potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Primăria caută gropile, GdS le-a găsit deja

Într-un comunicat emis marți, Primăria Craiova anunța că începe „acțiunea de inventariere a gropilor de pe carosabil în vederea plombării lor“ și invita cetățenii să identifice aceste gropi, care „vor fi reparate imediat după finalizarea inventarierii“. Ceea ce începe să caute însă primăria, Gazeta de Sud a găsit deja. Nu mai târziu de sâmbătă, 18 februarie, GdS prezenta, în articolul „E vremea să scăpăm de gropile din asfalt!“, 16 străzi din Craiova unde au apărut gropi în carosabil. Aceleași probleme le-am semnalat și cu o săptămână mai înainte, în articolul „Asfaltul din Craiova le întinde șoferilor tot mai multe capcane“. GdS a prezentat și în luna ianuarie situația unor artere importante de circulație din oraș, cum ar fi Râului, Caracal sau Calea București, reabilitate cu fonduri europene, unde asfaltul a început să crape pe anumite porțiuni. De unele gropi, cum ar fi cele de pe Râului, primăria știa de anul trecut, dar până acum nu a putut lua vreo măsură. Rămâne de văzut care va fi acum timpul de reacție al autorităților locale, după ce vor depista gropile din carosabil pe care le caută în prezent cu atâta insistență. Probleme cu guri de canalizare care s-au lăsat și s-au transformat, implicit, în capcane pentru șoferi au apărut și pe bulevardul Decebal. Cinci astfel de guri de canal, situate chiar pe mijlocul drumului, se regăsesc pe acest bulevard numai în zona Bacriz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS