6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFord riscă să restituie ajutorul de stat plătit de țara noastră

Ford riscă să restituie ajutorul de stat plătit de țara noastră

Deși Ford nu a realizat producția promisă de B-Max la Craiova, compania a mai cerut ajutor de stat pentru noul model  EcoSport pe care intenționează să-l producă și la Craiova (Foto: arhiva GdS)
Deși Ford nu a realizat producția promisă de B-Max la Craiova, compania a mai cerut ajutor de stat pentru noul model
EcoSport pe care intenționează să-l producă și la Craiova (Foto: arhiva GdS)

Ford a primit de la statul român un ajutor de 75 de milioane de euro pentru a realiza, până în decembrie 2017, un număr de 810.000 de autovehicule în uzina din Craiova și 1,5 milioane de motoare. Ford a produs până acum circa 210.000 de mașini B-Max la Craiova. Ministerul Finanțelor vrea să dea noi termene companiei: până în 2019 să realizeze investiții de 130 de milioane de euro pentru producerea unui nou model și până în 2025 să producă vehiculele și motoarele promise. Dacă nu le va realiza, atunci Ford va restitui banii primiți drept ajutor de stat. Dacă ordonanța nu se modifică pentru a se stabili cele două termene noi, atunci Finanțele spun că după 31.12.2017, Ford nu mai e obligată să mențină investiția de la Craiova.

Ministerul Finanțe-lor Publice (MFP) a precizat vineri, printr-un comunicat de presă, că instituția propune modificarea OUG nr. 109/2008 prin care s-a acordat ajutorul de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA, pentru realizarea de investiții la Craiova de 869 de milioane de euro. Conform actului normativ care este acum în vigoare, Ford este obligată să mențină investiția de la Craiova până la finele lui 2017 și trebuia să realizeze investiții consistente la Craiova, respectiv să producă un volum considerabil de mașini și motoare.

Ford, obligată să facă investiții de 130 de milioane de euro la Craiova

Potrivit comunicatului MFP, modificarea actului normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat „constă în prelungirea până la 31.12.2025 a perioadei de realizare a producției asumate de automobile, respectiv de motoare. Condiția este ca, până la finalul lui 2019, Ford să realizeze la Craiova, exclusiv din surse proprii și fără implicarea altor elemente de natura ajutorului de stat, o investiție suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. Din această sumă, 100 de milioane de euro vor fi folosiți pentru introducerea în fabricație a unui nou model de autovehicul la Craiova și 30 de milioane de euro pentru producția de motoare“.

Ford ar fi trebuit să producă 810.000 de autovehicule până la sfârșitul lui 2017

Statul spune că Ford a realizat investițiile promise la Craiova, însă nu s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește producția pe care și-a asumat-o în momentul acordării ajutorului de stat. „Menționăm că Ford a realizat, în perioada 2008 – 2012, investiția asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligația de a menține această investiție până la 31.12.2017. Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanțelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menținerea investiției și îndeplinirea condițiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producției asumate de 810.000 de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare“, se arată în comunicatul MFP.
Într-o ordonanță din
2012 care modifica Ordo-nanța nr. 109/2008, guvernul punea condiții de realizare a producției de 810.000 de autovehicule la Ford Craiova până la sfârșitul anului 2017. În caz contrar, Ford trebuia să dea înapoi statului român cele 75 de milioane de euro primite cu titlul de ajutor de stat. „Art. 791.(1) În cazul în care volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2017 este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, beneficiarul va rambursa proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții. În cazul în care se va stabili rambursarea proporțională a ajutorului de stat, sumele datorate au regimul juridic aplicabil creanțelor bugetare, conform legislației în vigoare“, se arată în OUG nr. 5/2012.

În ce condiții ar rambursa Ford ajutorul

Ministerul Finanțelor lasă să se înțeleagă că sunt două scenarii posibile: ori modifică OUG nr. 109 și prelungește termenele prin care Ford să își asume obligațiile de producție asumate la Craiova, ori nu modifică ordonanța cu pricina, fapt pentru care din 2017 compania producătoare poate să facă tot ce vrea cu investiția din uzina de la Craiova. În cazul în care se va modifica OUG nr. 109/2008 și se va prelungi termenul în care Ford va produce un nou model la Craiova și va investi din surse proprii 130 de milioane de euro, atunci ajutorul de stat nu se va rambursa. În cazul în care, până în 2019 nu își asumă obligațiile investiționale în uzina de la Craiova, atunci producătorul auto este obligat să ramburseze statului ajutorul de stat. „Nerealizarea de către Ford a condițiilor asumate prin această modificare în termenul menționat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de Ford proporțional cu gradul de neîndeplinire“, susține Ministerul Finanțelor. De asemenea, până în 2025, Ford trebuie să producă la Craiova volumul de mașini și de motoare asumat prin actele normative amintite mai sus. Statul susține că „nerealizarea uneia dintre obligațiile asumate va determina aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat“.

Ce se întâmplă din 2017 dacă nu se modifică OUG nr.109?

Dacă nu se modifică Ordonanța nr. 109/2008 prin care s-a plătit ajutorul de stat, atunci producătorul auto din Craiova este liber să facă ce vrea cu fabrica de la Craiova din 2017 încolo, când expiră termenul legal prin care Ford este obligată să mențină investiția de la Craiova. „În cazul în care propunerea de prelungire a perioadei de realizare a volumelor nu se materializează, Ford nu este obligată să-și mențină investiția de la Craiova după 31.12.2017“, se arată în comunicatul MFP. Totuși, Ministerul Finanțelor nu a precizat în comunicatul de presă transmis vineri ce se întâmplă cu recuperarea ajutorului de stat de la Ford din 2018 încolo (rambursarea ajutorului a fost stabilită prin OUG nr. 5/2012, care a modificat OUG nr. 109/2008), dacă actul normativ nu se modifică, iar compania nu va putea produce cele 810.000 de mașini promise și cele 1,5 milioane de motoare.

Ford ceruse ajutor de stat pentru noul model EcoSport

Anul acesta Ford a anunțat cu fast că din toamna lui 2017 se va produce la Craiova un nou model al companiei, respectiv mini-SUV-ul EcoSport, care se fabrică în prezent în India. La ora respectivă, Ford nu a precizat în ce volum se va produce acest nou vehicul la Craiova, însă se știa că pentru fabricarea lui, producătorul auto a solicitat, din nou, ajutor de stat. Ministerul Finanțelor nu spune că le-ar acorda ajutor de stat din nou, ci din comunicat reiese că statul îi condiționează pe americani să producă noul model cu capitaluri proprii.
Vineri, Ford a confirmat că discuta de mult cu statul român despre modificarea ordonanței privind ajutorul de stat. „Ford a confirmat la momentul anunțării investiției EcoSport, în martie anul acesta, faptul că se află în discuții cu Ministerul Finanțelor Publice pentru a definitiva cadrul legal privind realizarea acestei investiții. Este necesar ca Ford să continue discuțiile constructive cu Guvernul României și cu autoritățile locale în scopul îmbunătățirii infrastructurii și contextului logistic“, au precizat reprezentanții Ford.

Ford a produs un sfert din câte mașini trebuia să fabrice la Craiova

Producția de B-Max a început în a doua parte a anului 2012. De atunci și până acum, din cele 810.000 de autovehicule promise, Ford a produs la Craiova doar un sfert, respectiv aproximativ 210.000 de mașini B-Max. Conform statisticilor europene privind vânzările de B-Max, pe piața europeană s-au vândut din 2012 și până la jumătatea anului 2016 fix 207.530 de vehicule B-Max.
Din 2015 încoace, atât producția, cât și vânzările în Europa s-au redus semnificativ. La ora actuală se mai fabrică o medie de 280 de mașini pe zi, față de anul 2013, când se produceau 370 – 380 de vehicule pe zi.

Numărul de angajați a scăzut de la 4.400 la 2.700 de persoane

În momentul în care Ford a preluat fabrica de la Craiova, în martie 2008, în uzină lucrau 4.400 de angajați. Prin actele normative prin care companiei i s-a acordat ajutorul de stat de 75 de milioane de euro era prevăzut ca până în 2014 Ford să mențină numărul de angajați. După expirarea acelui termen, fabrica a început să disponibilizeze… prin plecări voluntare. În 2016 au mai rămas 2.700 de angajați în uzina Ford din Craiova.

Ce urmărește Ministerul Finanțelor prin modificarea OUG nr. 109

Ministerul Finanțelor informează că decizia de modificare a Ordonanței nr. 109/2008 a avut la bază „cuantificarea următoarelor beneficii pentru statul român pe termen mediu și lung: securizarea continuării investițiilor Ford la Craiova și întărirea rolului acestor fabrici la nivelul sectorului prin introducerea în fabricație a unui nou model de autovehicul; menținerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariați cu posibilitatea suplimentării acestuia; încasarea unei contribuții la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe și impozite în perioada 2014-2025 de aproximativ 230 de milioane de euro; un efect multiplicator în economia națională al investițiilor Ford în perioada 2014-2025 de aproximativ 30 de miliarde de dolari“.
De fapt, de la preluarea fabricii de la Craiova și până în acest moment, Ford nu a plătit niciodată statului român impozit pe profit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS