17 persoane – internate în spital după petrecerea de la restaurant

Restaurantul Jubilee organizează în continuare evenimente până când primește prin poștă decizia de suspendare a activității (Foto: Valentin Tudor)
Restaurantul Jubilee organizează în continuare evenimente până când primește prin poștă decizia de suspendare a activității (Foto: Valentin Tudor)


Activitatea restaurantului Jubilee Palace din Craiova a fost suspendată de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj după ce, în urmă cu o săptămână, mai multe persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ cu toxiinfecție alimentară. Cu toate acestea, managerul restaurantului a refuzat să primească decizia de suspendare a activităţii, deși focarul de toxiinfecție alimentară a fost confirmat de DSP Dolj. Nu este singura problemă constatată. Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj au confiscat peste 100 de kilograme de carne găsită fără documente și au dat sancțiuni. 

După o petrecere organizată sâmbătă, 28 mai, în restaurantul craiovean Jubilee Palace mai mulți oameni au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“. Aceștia au acuzat dureri și vărsături. Nouă dintre meseni au fost internați, iar opt au primit tratament la domiciliu. „17 persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică au prelevat probe din preparatele consumate de oamenii prezenți la eveniment, de pe veselă și alte obiecte. De asemenea, s-a făcut examenul de coprocultură. Încă nu s-au primit rezultatele analizelor. La spital, la unul dintre pacienți s-a confirmat Salmonella“, a spus dr. Narciza Dinică, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

Ca urmare a celor întâmplate, DSP Dolj a dispus suspendarea activității restaurantului. „Inspectorul DSP a făcut proces-verbal în care au fost trecute neconformitățile, însă patronul a refuzat să îl semneze. După aceea, inspectorul s-a dus să îi înmâneze înștiințarea de suspendare a activității, dar a refuzat să o primească, prin urmare astăzi (vineri – n.r.) înștiințarea a fost trimisă prin poștă și, cel mai probabil, o să ajungă săptămâna viitoare“, a mai spus dr. Narciza Dinică.

Întrebat despre această situație, Cristian Dumitru, managerul restaurantului Jubilee Palace, a spus că așteaptă rezultatele analizelor DSP, după care va lua decizia care se impune. „Nu mă pot disculpa în acest moment. Aștept rezultatul analizelor DSP și după aceea vă pot spune mai multe. În momentul în care o să primesc plicul cu decizia DSP, o să închid activitatea, așa cum se cere. În acest moment nu am primit această decizie“, a declarat Cristian Dumitru.

„Le-am aplicat şi o sancţiune în valoare de 5.000 de lei“

Reprezentanţii DSVSA Dolj au menţionat că au fost sesizaţi despre această problemă şi că au luat măsurile care se impun. Potrivit acestora, în momentul în care au efectuat controale au descoperit 104 kilograme de carne de porc, vită şi peşte fără documente, fără ca această cantitate de carne să fie etichetată. „Reprezentanţii restaurantului au menţionat faptul că nu au preparat mâncarea mesenilor din acea carne, dar având în vedere că nu au putut face dovada provenienţei am decis confiscarea cărnii. Le-am aplicat şi o sancţiune în valoare de 5.000 de lei. Inspectorii DSP Dolj au luat probe din mâncare. Din discuţiile pe care le-am avut pe parcursul zilei de azi (vineri – n.r.) cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate am fost informat că acestui restaurant i-a fost suspendată activitatea până la aflarea rezultatelor analizelor de laborator. Mâine (sâmbătă – n.r.) o parte din analize ar trebui să fie gata. Din câte se pare, până acum, este vorba de o suspiciune de Salmonella“, a precizat Andrei Butaru, director DSVSA Dolj. Bacteria Salmonella trăiește în intestinul oamenilor, animalelor și păsărilor și se transmite pe calea fecalelor. Oamenii se infectează cel mai frecvent din alimente și apă contaminate. Perioada de incubație variază între câteva ore și două zile. Dacă bacteria ajunge la o persoană care are un sistem imunitar slăbit, ea poate provoca infecţii grave ale sângelui.

De obicei, salmonelozele sunt cauzate de consumul de carne, ouă sau produse din ouă, crude (maioneza, de exemplu) sau insuficient preparate termic.


Am vrut să aflăm și părerea reprezentanţilor Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, însă ni s-a spus că în astfel de situații măsurile sunt luate de alte instituții abilitate. „Eu nu vă pot da prea multe informaţii despre această problemă pentru că sunt în concediu, în campanie electorală. Este treaba Direcţiei de Sănătate Publică şi a Direcţiei Sanitar-Veterinare să preleveze probe din produsele pe care restaurantele sunt obligate să le păstreze pentru analize. Facem şi noi controale, însă nu pe problemele acestea“, a spus Gheorghe Marinescu, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor.

Dr. Constantin Ecobici, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ Craiova, a precizat că, în acest moment, nici o persoană care a ajuns cu toxiinfecție alimentară nu se mai află internată în spital.

Jubilee Palace funcționează în continuare

Joi seară, părinţii unor elevi de clasa a VIII-a care aveau banchetul exact în aceeaşi locaţie s-au revoltat după ce au aflat de cele petrecute de la alte persoane, nu de la patron. Între aceşti părinţi s-a aflat şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, Cristiana Geormăneanu.

„Când am ajuns eu cu fetiţa, mai mulţi părinţi erau neliniştiţi. Mi-au spus că a oprit cineva maşina în faţa localului şi le-a povestit ce s-a întâmplat sâmbătă şi să aibă grijă. Noi le-am spus că ni s-ar fi părut normal să ne anunţe că s-a întâmplat evenimentul, să anunţe conducerea şcolii, pe noi, părinţii. Nu s-a întâmplat nimic cu copiii, dar ar fi trebuit să ne anunţe. Ei ne-au spus că este totul în regulă, că au luat măsuri de precauţie şi că sâmbătă aveau şi alimente din altă parte, inclusiv fructe de mare. Ne-au mai spus că au mai avut evenimente de sâmbătă şi până în ziua banchetului şi că nu s-a mai întâmplat nimic. Banchetul a continuat, era un eveniment pe care copiii nu au vrut să îl rateze. Unii dintre ei au consumat produsele de acolo. Până acum nu s-a întâmplat nimic. Dar trebuia să ştim dinainte“, a declarat dr. Cristiana Geormăneanu, medic primar medicină de urgenţă.

Vineri seară, restaurantul Jubilee Palace își aștepta clienții cu ușile larg deschise.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 4 iunie 2016

Actualitate

» Ministrul Voiculescu și omologii săi din nouă state caută soluții privind accesul la medicamente
» Gimnastele României, pe locul șase, la Campionatele Europene. Mâine sunt finalele pe aparate
» Poliţia de Frontieră Română a salvat 86 de persoane din Marea Egee
» Zeci de oameni, răniți de fulgere la un festival rock din Germania
» Codul Portocaliu de inundații a fost restrâns
» Anchetă internă la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”: managerul a chemat, astăzi, toți medicii de la ATI
» Francez suspectat că pregătea atentate pe teritoriul ţării sale, arestat în Ucraina
» Tobă a cerut structurilor MAI fermitate în aplicarea legii, astfel încât votarea să se desfășoare în legalitate
» MAI: Peste 100 de persoane au fost evacuate preventiv, în ultimele 24 de ore
» Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale, întreruptă din cauza inundațiilor
» Sicriele cu trupurile celor patru membri ai echipajului SMURD, aduse la Iaşi
» Premierul Dacian Cioloş a cerut o primă evaluare a pagubelor inundațiilor
» Leganda boxului, Muhammad Ali, s-a stins din viață la 74 de ani
» 40 de pui de tigru au fost găsiți morți în celebrul templu al tigrilor din Thailanda
» J.K. Rowling, în așteptarea unui prestigios premiu
» Lansare la Craiova a Campaniei „Oamenii Timpului“
» Figuri din epoci dispărute

Dolj

» Dolj: 2.000 de polițiști, jandarmi și pompieri, în misiune, în ziua alegerilor
» Craiova: Prinși în flagrant în timp ce ridicau 4 kilograme de cannabis
» 17 persoane – internate în spital după petrecerea de la restaurant
» Condamnați definitiv pentru violarea unei fete de 19 ani
» Un craiovean s-a aruncat în gol de la etajul patru
» Împotmoliți în șanțurile de pe stradă
» „Premianţi la TehnoFest“ – expoziţie la Casa de Cultură

Gorj

» Întreruperi energie electrică de luni
» Petiţii la premier şi preşedintele Senatului pentru redeschiderea Transalpinei
» Ionel Ilie a fost desemnat şef al CEO

Sport

» Tractorul Cetate este campioana Doljului
» România şi-a luat doza de încredere înainte de euro
» Halep va reveni pe locul cinci
» CSM Oradea, campioana României la baschet
» Lică și Georgescu continuă la SCM-U
» Juniorii C de la CSU, victorie lejeră cu Frontiera
» Puștii lui Vrăjitoarea luptă la turneul semifinal
» Marcel Popescu, dorit la cârmă de Rotaru

Sanatate

» Deficiențe în transportul vaccinurilor

Magazin

» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere – Misterul cercurilor mari din piatră aflate la 300 de metri sub pământ
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Turistul

Top