10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFirmele din rechizitoriul DNA care l-au „sponsorizat“ pe primarul Craiovei

Firmele din rechizitoriul DNA care l-au „sponsorizat“ pe primarul Craiovei

Procurorii DNA au vorbit în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a primarului Craiovei despre anumite firme care ar fi fost obligate să ofere sponsorizări pentru a nu li se pune bețe în roate în derularea contractelor pe care le semnaseră cu Primăria Craiova. Toate contractele sunt finanțate din fonduri europene. GdS a reușit să identifice firmele și contractele respective. Este vorba de două firme din Craiova, SC Mitliv Exim SRL, SC Recon SA şi mai multe din București. 

Firma Mitliv a avut două contracte menționate de procurorii DNA: parcarea subterană de lângă Teatrul Național „Marin Sorescu“ și pasajul subteran de lângă Universitate. Contractul de execuție a parcării subterane, în valoare de 48,8 milioane de lei fără TVA, a fost atribuit pe data de 6 martie 2014 asocierii de firme formată din Mitliv Exim SRL – Polystart SRL – Habau Construcții SRL, cu lider de asociere Mitliv Exim SRL
Contractul de execuție a pasajului subteran a fost atribuit pe 18 aprilie 2012, iar valoarea lui a fost de 35,6 milioane de lei fără TVA, contract numărul 50.113 din 18.04.2012. Ambele lucrări au fost finalizate, dar parcarea nu a fost încă recepționată din cauza unor probleme cu hidroizolația, după cum declarau pentru GdS reprezentanții primăriei.
SC Recon SA a obținut mai multe contracte de la Primăria Craiova. Cele despre care vorbește DNA se referă la revitalizarea Centrului Istoric, la introducerea canalizării în această zonă și la construirea Centrului de Dezvoltare Tehnologică și Excelență în Afaceri Craiova. Contractul pentru Centrul Istoric a fost semnat pe 19 septembrie 2013, iar valoarea lui a fost de aproape 53 de milioane de lei fără TVA. Recon a câștigat licitația în asociere cu alte două firme: Rabmer România SRL și TCIF SA. În iulie 2014, Recon a câștigat alt contract, prin încredințare directă, în valoare de aproape 850.000 de euro pentru introducerea sistemului de canalizare în Centrul Istoric. De această dată, Recon i-a avut ca parteneri pe Sekisui SPR Romania și TCIF SA. Firma a câștigat numeroase contracte și pe vremea fostului primar Antonie Solomon, de departe cel mai mare fiind contractul pentru construirea Centrului Multifuncțional, în valoare de 19 milioane de euro. Recon a obținut și contractul din 29 martie 2013 pentru construirea Centrului de Dezvoltare Tehnologică și Excelență în Afaceri Craiova, în valoare de trei milioane de lei fără TVA.

UTI și problemele penale ale patronului său

Cea de-a treia firmă descoperită de GdS ca fiind menționată în referatul DNA este UTI Grup. Societatea a obținut în aprilie 2013 contractul pentru implementarea sistemului de management al traficului pe tronsonul Calea București – bulevardul Nicolae Titulescu. Oferta UTI a fost singura admisă la licitație, iar firma a semnat contractul în valoare de 9,7 milioane de lei fără TVA. Nu este singurul contract obținut la Craiova. UTI Grup apare și într-o asociere de firme, alături de Delta ACM 93 din București și Polystart Impex din Craiova, care a semnat contractul de realizare a Water Park-ului în valoare de 65 de milioane de lei fără TVA. Contractul a fost semnat pe 6 februarie 2013, iar jumătate din acești bani trebuie plătiți de Primăria Craiova dintr-un împrumut bancar contractat de fostul primar. UTI Grup este deținută de controversatul om de afaceri Tiberiu Urdăreanu, reținut și el de DNA pentru fapte de corupție. Procurorii l-au acuzat că a dat mită pentru a câștiga contracte similare precum cel de la Craiova. Orașul unde s-ar fi întâmplat acest lucru este Iași. Primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China. În urma cercetărilor, procurorii au descoperit că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi“, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, a pretins şi primit mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI – IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii. Reținut de de DNA, Tiberiu Urdăreanu a fost plasat în arest la domiciliu.
Potrivit Hotnews și Freedom House, Delta ACM 93 este deținută de omul de afaceri Florea Diaconu. Compania a fost asociată în presă cu PDL, când partidul era la guvernare. Potrivit EVZ, Florea Diaconu a fost partener de afaceri cu Silviu Prigoană. Același ziar menționa că Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL, Ștefan Pirpiliu, a fost în conducerea firmei de construcții. În ultimii ani însă, Delta ACM a câștigat contracte și cu administrațiile PSD. În noiembrie 2011, o asociere de firme având ca lider compania Delta ACM a încheiat un contract de aproape 27 de milioane de euro cu Administrația Străzilor din Primăria Capitalei condusă de Sorin Oprescu. Delta ACM a reușit să obțină un contract record – 100 de milioane de euro – cu Primăria Ploiești. Hotnews dezvăluia detalii despre acest contract (acord-cadru pe cinci ani) pentru asfaltarea și întreținerea străzilor și montarea de mobilier urban. Deși contractul nu a fost publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), HotNews.ro arăta cum prețul unei singure bănci a ajuns la 2.300 de lei.

Glasul roților de tramvai

Alt contract menționat de DNA este cel pentru reabilitarea liniei de tramvai din Craiova. Licitația pentru atribuirea acestei lucrări s-a făcut pe loturi, deci este vorba de trei contracte. Primul a fost câștigat de UTI și se referă la managementul traficului, prezentat mai sus, al doilea se referă la reabilitarea căii de rulare a tramvaiului, contract semnat pe 28 decembrie 2012, în valoare de 9,6 milioane de lei fără TVA, câștigat de SCT SA, iar al treilea a avut ca obiect reabilitarea a 11 kilometri de cale ferată. Valoarea sa a fost de 25,6 milioane de lei fără TVA, iar contractul a fost câștigat de SC MARI VILA SRL. Potrivit Hotnews și Freedom House, Societatea de Construcții în Transporturi București are ca acționari următoarele companii: CCCF Drumuri și Poduri Timișoara – 29.45%, DO-ROM Beteiligungs GMBH – 36.88%, AVAS – 2.27%, acționari juridici 11% și alți acționari tip listă 19.66%. DO-ROM Beteiligungs este o companie din Austria. Potrivit portalului firmenabc.at, proprietarul ei este omul de afaceri Horia Simu-Șchiopu. Acesta a intrat și el în vizorul DNA și a fost arestat preventiv pentru că a beneficiat de retrocedări ilegale de zeci de milioane de euro. CCCF Drumuri și Poduri Timișoara este deținută de către DO-ROM Beteiligungs GMBH 85% și Adrian Andrici, finanțatorul echipei de fotbal CSU Craiova. La rândul său, Andrici este beneficiarul unor despăgubiri de zeci de milioane de euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Despre MARI VILA, Hotnews și Freedom House scrie că firma este deținută de Stela și Marin Mîndrilă. Firma a beneficiat de contracte cu unele primării PDL, iar în ultimii ani a câștigat lucrări de la administrațiile controlate de PSD. MARI VILA a derulat contracte cu Primăria Capitalei în mandatul lui Adriean Videanu și, în 2011, a câștigat licitația pentru un contract de peste 27 de milioane de euro de la Primăria Cluj-Napoca condusă atunci de Sorin Apostu (PDL), aflat acum în penitenciar. Contractul prevedea modernizarea liniilor de tramvai. Ulterior, MARI VILA a pierdut însă licitația. Tot în 2011, MARI VILA a derulat un contract de aproape 7 milioane de euro cu Primăria Galați condusă de Dumitru Nicolae de la PSD. În 2013, compania s-a aflat în consorțiul care a câștigat un contract de aproape 7 milioane de euro pentru reabilitarea liniilor de tramvai din Ploiești. Contractul a fost acordat de Primăria Ploiești, condusă de Iulian Bădescu de la PSD. Tot în 2013, compania a câștigat un contract de 10 milioane de euro pentru înlocuirea șinelor de tramvai din Iași, din nou o administrație locală condusă de PSD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS