16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljParteneriat academic Craiova - Fribourg la Facultatea de Drept din Craiova

Parteneriat academic Craiova – Fribourg la Facultatea de Drept din Craiova

În perioada 12 – 16 martie 2016, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Facultatea de Drept a Universităţii din Fribourg, organizează Seminarul comun de drept penal şi criminologie, ediţia a XI-a, cu tema „Concursul şi pluralitatea de infracţiuni“ la care vor participa studenţi, masteranzi şi doctoranzi din cele două facultăţi. Parteneriatul academic este remarcabil şi include, alături de seminarul comun, organizarea de manifestări ştiinţifice comune, participarea cadrelor didactice din cele două facultăţi în programe de studii universitare de licenţă şi master, teze de doctorat în cotutelă, un program de mobilităţi, proiecte comune de cercetare ştiinţifică. Acest proiect academic ambiţios a fost iniţiat de prof. univ. dr. Sevastian Cercel în 2005 prin încheierea unei convenţii de colaborare între cele două facultăţi în baza căreia s-a decis organizarea unor întâlniri anuale care să reunească, deopotrivă, profesori-studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători. „Derularea acestui parteneriat academic a fost posibilă pentru că am avut alături o veritabilă echipă de profesionişti, colegii mei din facultate, care au înţeles că relaţiile internaţionale sunt esenţiale pentru un învăţământ juridic de calitate, iar parteneriatul profesori-studenţi cu elemente de extraneitate este indispensabil“, a spus Sevastian Cercel. Iniţiatorul şi coordonatorul parteneriatului academic din partea Facultăţii de Drept a Universităţii din Fribourg este prof. univ. dr. Nicolas Queloz, o personalitate marcantă a învăţământului juridic elveţian. Absolvent a două facultăţi, de drept şi sociologie, având conducere de doctorat în drept la Universitatea din Fribourg, cu o activitate de cercetare laborioasă (cercetător postdoctoral la UNICRI şi la Universitatea din Sapienza – Italia, director al mai multor granturi de cercetare în materii precum politica penală şi sancţiunile penale, justiţia pentru minori, criminalitatea economică şi finaciară), profesorul Nicolas Queloz se impune ca o figură importantă în domeniul dreptului penal internaţional. În perioada 2007-2009 a avut funcţia de decan al Facultăţii de Drept din Fribourg, iar în prezent este Directorul Departamentului de Drept Penal. „Ediţia din acest an are obiective clare. Vor fi analizate dificultăţile pe care le ridică în practică noile reglementări penale în materia sancţionării concursului de infracţiuni, iar din perspectiva dreptului comparat vor fi propuse soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei“, menţionează prof. univ. dr. Ruxandra Răducanu, director al Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept.
Analiza comparată a reglementărilor din cele două sisteme de drept este interesantă, dar mai ales utilă, nu numai studenţilor, ci şi specialiştilor, indiferent de implicarea doctrinară sau practică a acestora în domeniul dreptului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS