Craiova – SRL pe roți și șine



Regiile primăriei dispar una câte una. Municipalitatea din Craiova vrea să mute transportul public de persoane pe firmă. Actuala Regie Autonomă de Transport va fi transformată în societate comercială cu responsabilitate limitată cu unic acționar consiliul local. Motivul invocat de primărie este faptul că numai așa se pot obține fonduri europene din exercițiul financiar 2014 -2020, prin care să se achiziționeze tramvaie și autobuze electrice.

Consilierii locali din Craiova au fost convocați astăzi într-o ședință extraordinară pentru a decide dacă sunt de acord cu transformarea Regiei de Transport Craiova în societate comercială, așa cum s-a întâmplat în trecut cu Serviciul Piețe și Târguri, Regia de Apă și Canal, Regia de Termoficare și Serviciul de Salubritate. Practic, dacă se va aproba transformarea, în subordinea primăriei va mai rămâne o singură regie, cea de administrare a domeniului public. Ce înseamnă, de fapt, trecerea de la regie la SRL? În primul rând, schimbarea relațiilor dintre primărie și firmă. Controlul circuitului financiar va fi atribuit unui manager numit pe patru ani, în cazul RAT fiind vorba despre Sorin Manda, în prezent director al regiei. De asemenea, scopul societății va fi acela de a obține profit, așa cum scrie și în actul său constitutiv. Administratorul va putea să încheie acte juridice în numele societății, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze bunuri, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății. RAT SRL va putea să preia sub formă de închiriere, locație de gestiune, concesionare sau orice altă formă prevăzută de lege imobile, instalații, utilaje, ateliere, depozite, magazine de la orice persoană juridică română sau străină. Practic, administratorul are puteri depline să folosească circuitul financiar cum crede de cuviință, atât timp cât scopul firmei este să aducă profit. Spre comparație, dar fără nici o legătură cu RAT, și SC Piețe și Târguri SRL este tot societate comercială, iar controversatul contract de închiriere a terenului pentru Târgul Municipal de pe strada Caracal a fost semnat fără aprobarea consiliului local. Ce a urmat a fost prezentat pe larg în GdS.

Cum motivează actuala conducere a RAT dorința de a deveni SRL

Potrivit notei de fundamentare întocmită acum trei zile, pentru eficientizarea serviciilor publice locale este necesară crearea posibilității gestionării acestora într-o manieră cât mai accesibilă din punct de vedere legislativ. „Este necesar să ținem cont de faptul că România, în calitate de membru al Uniunii Europene, are obligația de a ridica nivelul calitativ al serviciilor publice astfel încât să fie atinse cerințele și standardele impuse de Regulamentul 1370/2007(…) Unul dintre obiectivele principale ale Programului Operațional Regional 2014 – 2020, program prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții (…) îl constituie crearea unui sistem de transport care să sprijine progresul economic, să consolideze competitivitatea și să ofere servicii de mobilitate de înaltă calitate, asigurând (…) un impact mai redus asupra mediului înconjurător. Pe de altă parte, regia autonomă, ca structură, nu mai este permisă de legea română privind transportul public local, fiind obligatoriu ca această entitate să fie transformată în societate comercială“, se arată în nota de fundamentare. Potrivit articolului 8 din OUG nr. 30/1997 modificată, toate regiile autonome, de interes național sau local, trebuia să fie reorganizate în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Ordonanței. „Autorităţile administraţiei publice centrale sau locale care au sub autoritate regii autonome vor proceda la reorganizarea acestora, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă“, se arată la articolul 8. De atunci au trecut 19 ani.

Financiar vorbind, RAT SRL va prelua întregul activ și pasiv al RAT Craiova, precum și toți angajații. Conform datelor financiare de la sfârșitul anului trecut, Regia avea un patrimoniu de peste 43 de milioane de lei.


Directorul RAT Craiova, Sorin Manda, a precizat pentru GdS, că transformarea regiei în SRL nu va duce la eliminarea subvențiilor acordate de primărie în cazul abonamentelor gratuite sau compensate și că tocmai transformarea în societate va face posibil acest lucru pe viitor. Manda a precizat că subvențiile primite de la primărie ar putea cădea sub incidența Regulamentului Parlamentului European 1370/2007 legat de ajutorul de stat în domeniul transportului public și a precizat că de la București au venit semnale că acest lucru este valabil pentru toate administrațiile publice. Potrivit lui Manda, subvențiile sau compensațiile peste 500.000 de euro pe an pot fi considerate ajutor de stat chiar dacă Regulamentul oferă un termen de conformare până în 2019. „Principalul scop pentru care RAT devine societate comercială este faptul că putem accesa fonduri europene cu cofinanțare de 2% din care să achiziționăm tramvaie noi și autobuze electrice. Conform reglementărilor europene, parcul auto trebuie să aibă gradual componentă electrică până în 2035“, a spus el. Potrivit unor surse din domeniul fondurilor europene este vorba de un buget de 34 de milioane de euro la dispoziția celor cinci municipii reședință de județ din Oltenia, considerate poli de creștere urbană. La un calcul simplu rezultă că fiecărui oraș i-ar reveni circa 7 milioane de euro. Care sunt condițiile de accesare a banilor nu au fost încă stabilite, deoarece nici măcar ghidurile nu sunt definitivate, ceea ce înseamnă că este posibil să nu existe o cauzalitate directă între accesarea fondurilor și transformarea RAT în societate comercială.

Profit, dar cu datorii din trecut

Cum bilanțul financiar pe 2015 nu a fost încă supus votului consiliului local, GdS vă prezintă principalii indicatori financiari pe care și-i propusese RAT la începutul anului trecut, atunci când s-a aprobat bugetul Craiovei. De exemplu, la finalul lui 2014, RAT obținuse venituri de 36,6 milioane de lei, iar pentru 2015 își propusese creșterea lor la 41 de milioane de lei. Cheltuielile în 2014 s-au ridicat la 35,8 milioane de lei, iar pentru 2015 era prognozată o creștere la 40,2 milioane de lei. Profitul pe 2014 a fost de 737.000 de lei, iar pentru 2015 se dorea creșterea lui la 827.000 de lei. La RAT lucrau la începutul anului trecut 749 de persoane, iar salariul mediu pe salariat era de 1.700 de lei. Situația financiară a RAT nu este, însă, roz. Regia și, pe viitor, societatea comercială trebuie să facă față unor restanțe consistente, deoarece are de plătit o datorie către ANAF în contul taxei TVA pe care trebuie să o achite în urma unui proces pierdut cu Fiscul. La aceasta se adaugă parcul învechit și costurile mari de întreținere a autobuzelor.


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 8 ianuarie 2016

Actualitate

» Iordanianul declarat indezirabil în România, pentru propagandă jihadistă, va fi expulzat sâmbătă
» Târg Apicol, în acest weekend, la Craiova
» Ţigarile şi alcoolul, duşmanii inimii
» Grădiniţa 59 se mută cu tam-tam
» Conductă pentru toţi sau pentru niciunul
» Un nou scandal în Consiliul Local
» Badea: Fostul sediu al DNA, impropriu pentru un spital
» Siria: 23 de oameni au murit de foame în orașul asediat Madaya
» AEP: Partidele au primit in ianuarie peste 1.200.000 de lei subvenții de la buget
» Senatorul Radu Opea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani
» Instrumente muzicale în valoare de 40.000 de euro furate din Germania, recuperate de poliţiştii români
» Instanța anulează cauțiunea de 1,5 milioane lei pe care trebuia să o plătească Piedone
» Prognoza meteo pentru acest sfârşit de săptămână
» Cazuri de hărțuire sexuală în noaptea de Anul Nou, și la Helsinki
» Parlamentarii vor relua discuţiile privind majorarea propriilor salarii
» Un hoţ cu 16 identităţi, urmărit în Germania, prins în România
» Dacian Cioloş: Nu candidez la alegerile din 2016
» Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Dolj

» Şedinţă cu tupeu şi nesimţire la Craiova
» Ce cărți mai scriu condamnații în pușcărie
» Premieră la Teatrul Național din Craiova: „Exploziv“ – la propriu și la figurat
» Întreruperi energie electrică de luni
» Prins cu „pisicuța“ la bancomat
» Un important eveniment al anului 2015: Centenarul Vintilă Horia în România și Spania
» Craiova: Minor cercetat pentru furturi din autoturisme
» Craiova: Volumul “Dezamăgirea doare” va fi lansat la Biblioteca Judeţeană
» Dolj: CAO sistează apa potabilă dintr-un cartier din Băileşti, din cauza restanţelor
» Doljeni prinşi beţi la volan
» Razie pe şoselele din Dolj
» Craiova: Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Brestei şi-a sărbătorit Ocrotitorul

Gorj

» Gorjean cercetat de polițiști craioveni pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice
» Gorj: Minerii nu mai protestează
» Gorj: Şofer de autocar, reţinut pentru fugă de la locul accidentului

Mehedinţi

» Acţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Vâlcea

» Vâlcea: Un cătun din comuna Racovița, în pericol de a fi măturat de apele râului Băiașu în cazul unei viituri

Sport

» Echipele de la SCM joacă în cupe
» Alb-albaștrii au demarat pregătirile îngândurați
» Fotbal – Ioan Timofte, director executiv la Boavista Porto
» Fotbal – Daniel Mogoșanu: Obiectivul meu este de a pregăti cât mai bine echipa
» Tenis (f): Kerber şi Azarenka, în finala turneului de la Brisbane
» Fotbal – CSU a oficializat numirea lui Daniel Mogoșanu la cârma echipei
» Cristina Neagu – cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2015
» Fotbal – Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală (galerie foto)

Sanatate

» Importanța vitaminelor pentru organism
» Adrian Ionel: Institutul Cantacuzino va produce, cel mai probabil de anul viitor, vaccin antigripal

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Lara Croft: Tomb Raider
» Bancul zilei
» Ceasul deşteptător care te trezeşte cu aromă de cafea şi croissant
» Cățelul oferit de Rusia pentru a-l înlocui pe Diesel, ajunge astăzi în Franța

Top