9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljInstituțiile statului care încep weekendul mai devreme

Instituțiile statului care încep weekendul mai devreme

Deși există în continuare aglomerație la Casa de Pensii, cozile s-au mai micșorat, iar la ghișee se stă mai puțin. Există și zile în care este aglomerație (Foto: Claudiu Tudor)
Deși există în continuare aglomerație la Casa de Pensii, cozile s-au mai micșorat, iar la ghișee se stă mai puțin. Există și zile în care este aglomerație (Foto: Claudiu Tudor)

Unele instituții scurtează cozile la ghișee, tăind programul cu publicul. La CAS și AJOFM, vinerea nu este program cu publicul, deși sunt două instituții asaltate de doljeni în orice perioadă a anului. Încă un loc unde periodic se formează aglomerație este Casa Județeană de Pensii Dolj. Însă, după introducerea bonului de ordine, cozile s-au mai diminuat, dar, în continuare, ajung foarte mulți oameni la ghișeele instituției, cu diverse probleme. 
După ce în cursul săptămânii am observat cozile imense de la Serviciul de Cazier Judiciar, de la Direcția de Impozite și Taxe din Piața Centrală, de la Oficiul Registrului Comerțului și de la Direcția de Evidență a Persoanei, vineri am continuat periplul nostru jurnalistic pe la instituțiile care lucrează cu publicul, pentru a vedea unde mai este aglomerație și unde sunt ținuți oamenii la cozi interminabile în fața ghișeelor. Mare ne-a fost mirarea să constatăm că, la sfârșit de săptămână, funcționarii publici fie nu au program cu publicul, fie au program mult mai scurt la ghișee.

Weekendul începe și de joi seară

La Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, unde aproape în fiecare zi sunt cozi imense, vineri nu era zi de lucru cu publicul. Pe ușă era un afiș mare care anunța că programul de lucru cu publicul este de luni până joi. Totuși, se puteau elibera și vinerea cardurile de sănătate, în cazul în care cineva ajungea la instituție, la camera 20. Acolo erau doar două-trei persoane la rând. În ultima perioadă s-au format cozi interminabile la CAS, aspecte arătate de GdS în repetate rânduri. Oamenii se așezau la rând de la primele ore ale dimineții fie pentru a intra în posesia cardului de sănătate, fie pentru a obține dovada de coasigurat, adeverință care trebuie obținută o dată la trei luni de către cei care sunt bolnavi cronic și au nevoie de medicație continuă și nu numai de către aceștia. Nici la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) – instituție la care se formează cozi, de obicei – nu era program de lucru cu publicul vinerea, iar ghișeele aveau obloanele trase.

Cozi mai mici la Casa de Pensii

În alți ani, doljenii se călcau în picioare la ghișeele Casei Județene de Pensii Dolj. Vineri, și cozile de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Dolj erau mai mici decât de obicei. Exista program de lucru cu publicul, dar mai scurt decât în restul săptămânii.
„Am rezolvat. Acum așteptăm hârtia. Am stat doar zece minute. A fost mai liber astăzi. A mers foarte bine. Am fost și ieri și nu am văzut aglomeraţie pe aici“, a spus Marian Barbu, din Craiova. Dar și la această instituție depinde de norocul pe care îl ai, atunci când ajungi la rând. În primele zile ale săptămânii este aglomerație, iar în alte zile este destul de lejer. „Nu stau de mult. Sunt pentru o decizie de pensionare. Nu știu câte persoane am în față că sunt cu fata și se duse fata până aici la rând. Nu e aglomerat, de regulă. Am mai fost o dată, când am luat ajutorul de înmormântare și nu era aglomerat. În alți ani era mai aglomerat. Acum merge mai repede“, a spus Maria Frâncu, din Craiova. Un bărbat stătea de o jumătate de oră la coadă la CJP, dar nu i se părea mult. „Nu e mult, că lucrează cu acte și până se verifică, până se scriu“, a spus Ilie Pădureanu care venea de la Robănești.
Totuși, săptămâna trecută au fost cozi mai mari la Pensii, din cauză că ghișeele au fost închise două zile. Directoarea CJP Dolj, Daniela Licu, a explicat că „am mărit programul de lucru la ghișee. Avem program cu publicul în fiecare zi, de la 8.30 la 14.00, iar lunea este program până la 18.00, având în vedere că la noi suntem un județ cu peste 200.000 de pensionari. În plus, am reușit să implementem acest sistem electronic, cu bonuri de ordine, și acest lucru ne-a ajutat să ordonăm cât de cât situația de la ghișee. Două zile din săptămâna aceasta (săptămâna trecută – n.r.), luni și marți, am fost fără activitate cu publicul, ca urmare a faptului că vom trece pe o nouă aplicație informatică de registratură și acest lucru a presupus ca toți colegii noștri să participe la cursuri, pentru a se familiariza cu aceasta. De aceea miercuri și joi au fost mai multe solicitări la ghișee și chiar și astăzi (vineri – n.r.) s-au plătit aproximativ 70-80 de ajutoare de deces, ca de altfel și miercuri și joi“, a precizat Daniela Licu, directoarea CJP Dolj.
La instituția cu pricina se mai face aglomerație când sunt repartizate biletele de tratament în stațiuni, refuzate de titularii de drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS