19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFără un acoperiș, în frig și ploi

Fără un acoperiș, în frig și ploi

O fetiță de 13 ani și mama ei au ajuns să stea sub cerul liber, în prag de iarnă. Casa le-a fost mistuită de flăcări în urmă cu trei săptămâni, iar cele două trăiesc dintr-un ajutor social și alocația copilului. Nu au putere să-și mai clădească un acoperiș deasupra capului și trăiesc din mila oamenilor cu suflet mare.
Au trecut mai mult de trei săptămâni de când casa Elenei Mihăilescu a ars și femeia împreună cu fiica ei, Anca Maria Lică, de 13 ani, stau sub cerul liber. Ploaia și frigul pătrund prin spărturile din acoperiș și prin ferestrele distruse de flăcări. Din toată agoniseala de o viață au mai rămas câteva brațe de haine și resturi de mobilă arse pe jumătate, toate aruncate într-un colț al casei.
Femeia și fiica ei trăiesc dintr-un ajutor social de 200 de lei și din alocația copilului minor. Au ajuns, acum, să își ducă viața de pe o zi pe alta din mila vecinilor, care le aduc mâncare și haine. Nu mai au curent electric, nici gaze, se încălzesc făcând focul într-un butoi metalic. Fata își face lecțiile la lumina unei lumânări, într-o încăpere înnegrită de fum, dar căreia i-a mai rămas întreg tavanul.
„Nu mai am putere, nu știu cum să mă descurc. Toată casa mea este distrusă. Unde stau eu cu fetița mea la iarnă? Curge apa peste tot și suflă vântul… Vai de mine!“, se plânge Elena. Este bolnavă și neputincioasă.
De trei săptămâni îi este alături mama, o femeie trecută de 75 de ani, care stă de ceva vreme într-un azil de bătrâni din Sibiu. „Casa le-a luat foc în urmă cu trei săptămâni. Ele nu au posibilitate să mai repare. Le plouă în casă. Vai de ele, au rămas doar cu hainele! Nu au bani, nu au materiale să repare măcar acoperișul. Nu au geamuri, nu au nimic… Să pună folie, să acoperim măcar casa să nu intre înăuntru zăpada, ca să nu se distrugă mai rău. Nu știm ce să facem, nu știm!“, spune bătrâna cu lacrimi în ochi.

Ajutor de la oameni cu suflet

Văzând situația disperată a Elenei Mihăilescu și a fiicei sale, câțiva oameni cu suflet de la Fundația Ethos au dorit să le întindă o mână de ajutor. Ei vor încerca să repare una dintre camere, în care femeia împreună cu fiica ei să locuiască în această iarnă, să nu mai stea în frig.
„Noi îi vom face o cameră ca să aibă unde sta. I-am făcut soba, ca să poată să se încălzească, mai are nevoie de o plită și un cuptor. Îi vom aduce mobilier nou. Am înțeles că femeia o duce rău, are un venit de 200 de lei, bătrâna are 75 de ani și stă într-un azil. Casa este distrusă în proporție de 80%. Are nevoie de grinzi, tablă, ferestre, uși, materiale de construcții, ca să refacă locuința. Sunt multe de făcut“, a spus unul dintre muncitorii trimiși de Fundația Ethos să refacă una dintre camerele casei.

Cum putem ajuta

Cei care vor să o ajute pe Elena Mihăilescu o găsesc pe strada Parângului, nr. 14, Bariera Vâlcii, sau îi pot dona cât de puțin în conturile:
RO10CECDJ0108RON1256998
RO81CECDJ1282EUR1408560

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS