20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUniversitatea din Craiova, din ce în ce mai căutată

Universitatea din Craiova, din ce în ce mai căutată

La Universitatea din Craiova în sesiunea iulie 2015 au fost cu aproape 20 la sută mai mulți înscriși față de anul trecut (FOTO: Arhiva GdS)
La Universitatea din Craiova în sesiunea iulie 2015 au fost cu aproape 20 la sută mai mulți înscriși față de anul trecut (FOTO: Arhiva GdS)

Numărul candidaților la facultățile din cadrul Universității din Craiova (UCV) a crescut, anul acesta, cu aproape 20%. Specializarea Expertiza produselor alimentare a avut opt candidați pe loc, iar numărul cel mai mare de înscriși în comparație cu anul trecut l-a avut Facultatea de Matematică și Științe ale Naturii. Programele de studii adaptate cerințelor de pe piața muncii și atragerea de fonduri europene în cercetare sunt dintre punctele forte care i-au atras pe viitorii studenți.

Universitatea din Craiova (UCV) a finalizat ieri examenul de admitere pentru sesiunea iulie 2015, cu rezultate foarte bune. În total, UCV are o creștere procentuală a numărului de studenți față de anul trecut de aproape 20 la sută. Facultatea de Agricultură și Horticultură a atras cei mai mulți candidați, unde s-au înscris 943 de viitori studenți, iar în 2014 au fost 693. Pe locul doi în preferința viitorilor studenți craioveni a fost Facultatea de Drept și Științe Sociale, unde au fost anul acesta 916 înscriși. Topul facultăților cu cei mai mulți candidați continuă cu Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, cu 843 de înscriși, dar și Facultatea de Litere, care a avut o creștere procentuală a candidaților de peste 17 la sută față de anul trecut. Facultatea cu cea mai mare creștere procentuală în comparație cu 2014 a fost Matematica și Științe ale Naturii, cu 41% mai mulți înscriși. „Este o creștere semnificativă. Într-o perioadă în care învățământul superior este într-un puternic recul, UCV are o creștere spectaculoasă a numărului de candidați pentru că elevii și părinții au înțeles că pentru a avea succes în viață trebuie să faci studii de bună calitate, nefiind suficientă o diplomă, ea trebuie să fie acoperită de cunoștințele necesare pentru a putea să faci față cerințelor pieței muncii. UCV s-a reorientat în ultimii ani către cerințele pieței muncii introducând sau modificând programele de studii în funcție de cerințele angajatorilor care sunt cooptați în comisiile de calitate de la nivelul Universității și facultăților“, a declarat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

„Absolvenții de la Calculatoare sunt angajați din anul doi de facultate”

Facultățile tehnice sunt tot mai căutate, iar concurența aici crește. Deși la specializarea Calculatoarea de la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică s-a introdus examen de admitere, au fost trei candidați pe loc. Asta pentru că, spune conducerea UCV, firmele de IT se orientează din ce în ce mai mult către Craiova, iar studenții de la Calculatoare sunt angajați încă din anul doi de facultate. „Asta înseamnă că acest program merită o creștere a capacității de școlarizare. Absolvenții de la Calculatoare sunt angajați din anul doi de facultate. Aici noi avem problema că nu reușim să-i mai oprim în învățământul superior pentru că salariile în universități sunt mult mai mici decât cele de la firme“, a spus rectorul UCV.

„Statul ar trebui să finanțeze de cinci ori mai bine învățământul fundamental din Științe Exacte“

Creșterea fondurilor pentru cercetarea fundamentală în științele exacte ar atrage pe viitor tot mai mulți studenți. „Cred că trebuie să întărim mai mult cercetarea fundamentală în fizică, chimie, matematică, unde numărul de candidați este într-o creștere exponențială față de anii trecuți. Chiar dacă Facultatea de Matematică și Științe ale naturii are o creștere de 41,78% față de 2014, numărul de candidați încă nu este cel pe care ni-l dorim. Cred că statul ar trebui să conștientizeze că dacă nu reușim să cooptăm cei mai buni elevi la aceste facultăți și nu avem cercetare fundamentală, vom pierde în timp și specializările de inginerie, iar România va trebui să importe forță de muncă calificată. Statul ar trebui să finanțeze de cinci ori mai bine decât acum învățământul fundamental din Științe Exacte ca să avem certitudinea că absolvenții sunt exponenții acelei școli formidabile pe care România a avut-o și o mai are încă dacă reușim să o menținem“, a adăugat rectorul UCV.

„Cred că ar trebui introduse examene de admitere la toate specializările“

Prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor consideră că ar trebui introduse exemene de admitere la toate specializările Universității.
„Eu cred că ar trebui introduse examene de admitere la toate specializările. Și suntem în discuții. Cele mai multe facultăți presupun aptitudini particulare, pe care noi ar trebui să le testăm. Dacă vrei să faci Dreptul, nu e cazul să dai și la Chimie“, este de părere rectorul.

Accentul pus pe cercetare și practică

Practica oferită în cadrul firmelor și atragerea unor sume importante de bani prin fonduri europene au făcut să crească în ultimul timp imaginea UCV în ochii viitorilor studenți. Pentru anii 2014-2015, practica studenților este finanțată prin zece proiecte europene, care însumează aproape 2,5 milioane de euro.
Anul acesta, UCV are în implementare proiecte europene finanțate din fonduri structurale sau din programul SEE în valoare totală de aproximativ 32 de milioane de euro, bani nerambursabili.
„Universitatea a făcut eforturi mari pentru a-și moderniza infrastructura, pentru pregătirea personalul didactic și pentru a face progrese majore în cercetarea științifică. Este vorba de fonduri atrase prin programe europene care au însumat în perioada 2011-2013 pentru programele de investiții și cele de cercetare doctorală, postdoctorală sau pentru practica studenților sume importante. În 2011 este vorba de 9,5 milioane de euro, în 2012 – 8,9 milioane de euro, și în 2013 – 7,1 milioane de euro“, a mai spus rectorul UCV.

Salariile cadrelor didactice, majorate

Universitatea din Craiova susține și din foduri proprii cercetarea.
Anul acesta și anul trecut a alocat din fonduri proprii pentru programele de cercetare mai mult de 800.000 de euro. În același timp, au fost majorate și salariile cadrelor didactice. Problema este că din 2011 alocația bugetară per student a fost diminuată cu mai bine de 25%.
„În 2011, alocația bugetară a fost diminuată de la 3.150 de lei pentru un student la 2.300 de lei. Totuși, UCV a reușit să mărească salariile cadrelor didactice cu 20% pentru tot personalul. A crescut salariile cu 15% pentru 240 de cadre didactice care au terminat studiile doctorale după 2009 și a acordat o creștere de 12% personalului nedidactic începând cu 1 august. Din informațiile pe care le deținem, suntem singura universitate din țară care a reușit să suporte toate aceste măriri de salarii fără a primi nici o sumă suplimentară care să crească alocația bugetară și sperăm că guvernul o să aloce fondurile necesare și pentru creșterea alocațiilor bugetare“, a explicat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

Din 3 august încep lucrările la cantina din sediul central

Universitatea din Craiova va avea și cantină proprie în sediul central. Lucrările vor începe săptămâna viitoare, pe 3 august, și vor dura un an. Aici vor putea mânca, zilnic, atât studenții, cât și profesorii.
Investiția este făcută din fondurile Universității și zilnic aici se vor putea servi 1.200 de porții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS