20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPianistul Dan Atanasiu şi muzica vrăjită a lui Chopin pe scena Filarmonicii "Oltenia"

Pianistul Dan Atanasiu şi muzica vrăjită a lui Chopin pe scena Filarmonicii „Oltenia”

Filarmonica „Oltenia” prezintă duminică, 31 mai, de la ora 19.00, un recital de pian susţinut de pianistul Dan Atanasiu.
Talentul muzical ieşit din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. Contemporanii săi apreciau rafinamentul şi nuanţa compoziţiilor sale, dar nu au remarcat faptul că limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou şi în întregime polonez.

Chopin a compus aproape numai piese pentru pian. Opera sa se compune, printre altele, din: 2 fantezii muzicale, 27 studii, 26 preludii, 17 poloneze, 21 nocturne, 4 balade, 4 impromptu-uri. Ca un adevărat romantic, muzica sa dă glas celor mai diverse trăiri ale
omului, de la frenezia vieţii din mazurci la măreţia epică a baladelor, de la elegia tandră a nocturnelor la eleganţa şi volubilitatea
valsurilor, de la nobleţea polonezelor la caleidoscopul liric al preludiilor.

Dan Atanasiu s-a născut în Timişoara şi a început studiul pianului la vârsta de cinci ani. La vârsta de zece ani a debutat ca solist cu
Orchestra Simfonică din Galaţi. Imediat după absolvirea Conservatorului “Ciprian  Porumbescu” din Bucureşti a devenit solist concertist la Filarmonica “George Enescu” – Bucureşti, poziţie pe care a ocupat-o până la plecarea lui în Canada, în anul 1993.

Este deţinătorul a numeroase premii la importante competiţii internaţionale: “Marguerite Long” – Paris, “Frédéric Chopin” – Varşovia,
“Paloma O’Shea” – Santander (Spania), “Dino Ciani” – Milano, Montreal (Canada) şi Bordeaux (Franţa). A desfăşurat o bogată carieră artistică, susţinând concerte şi recitaluri aproape în toate ţările din Europa, în America de Nord, China şi Maroc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS