Salonul Internaţional de Artă Fotografică a României la Craiova

AFIS-SIAF2014-Craiova v2

Fotoclubul “Mircea Faria”, în cooperare cu Federaţia Internaţională de Artă Fotografică (FIAP), Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR) şi Muzeul Olteniei, organizează, miercuri, 6 mai, ora 18.00, în  Sala “Ştefan Ciuceanu”, vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică a României (SIAF).

Vor fi expuse fotografiile premiate la  cea de-a XIX-a ediţie a acestui prestigios salon, organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.

Salonul a fost vernisat iniţial, în decembrie 2014, în Bucureşti, la Palatul Şuţu, evenimentul cultural fiind organizat şi dedicat fotografilor amatori şi profesionişti din întreaga lume. Importanţa acţiunii AAFR, a adus participanţi importanţi din Argentina, Australia, China, Portugalia, Germania etc.

“Este cea mai mare participare la un salon internaţional organizat în România, în ultimele decenii, apreciere cuantificată nu doar prin prisma numărului mare de lucrări primite cât mai ales prin calitatea lor deosebită. Au participat 264 de autori din 39 de ţări, cu 2009 lucrări. La secţiunea color, din cele 1009 lucrări primite, juriul a acceptat 362, adică 35,8 % în timp ce la secţiunea alb-negru, din 1000 de fotografii primite, au fost acceptate 273, adică 27%”, afirmă Eugen Negrea, preşedinte AAFR.


Fotoclubul “Mircea Faria”, activează în Craiova din anul 1963, organizând în ultimii ani, în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova, o serie de expoziţii de fotografie menite să promoveze arta fotografică  şi activitatea membrilor clubului.

Muzeul Olteniei Craiova va găzdui acest salon, în perioada 6-24  mai 2015, intrarea fiind gratuită.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 august 2017

21 martie – Ziua Olteniei

Parlamentarii au adoptat, în prima sesiune a actualei legislaturi, o serie de legi care au şi fost promulgate şi prin care au declarat o sărbătoare naţională şi au instituit alte trei zile naţionale, dar şi Ziua Olteniei. Drept urmare, ziua

Sumarul ediției de miercuri, 29 aprilie 2015

Actualitate

» Un miliard de euro pentru crearea de locuri de muncă destinate tinerilor din Uniunea Europeană
» Ministrul Mediului: Fumul degajat de incendiul de la Cernobîl nu ajunge în România
» PE a aprobat Raportul Macovei privind înfiinţarea Biroului Procurorului European
» Comisia Europeană trimite România la CEJ
» Directorul RA-APPS a fost reţinut
» Trei Hotărâri care vin în ajutorul agricultorilor, adoptate astăzi
» Cutremur de 3 grade pe scara Richter în Vrancea
» Magistrații Curții Supreme au emis mandat de arestare în lipsă pentru Marko Attila
» Rentele lunare acordate veteranilor de război, majorate cu 75%
» Comitet de urgenţă la Ministerul Mediului, după izbucnirea unui incendiu în zona centralei Cernobîl
» Deputații au respins cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Ion Ochi
» Radu Mazăre rămâne în arest preventiv încă 30 de zile
» România va acorda statului Nepal un ajutor de urgenţă de 50.000 de dolari
» Șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, audiat la DNA
» PE: Finanțare de 1 miliard de euro reducerea șomajul în rândul tinerilor

Local

» Olt: Reţinuţi pentru trafic de droguri şi şantaj

Dolj

» APM Dolj cere sprijinul prefecturii pentru proiectul de la Kozlodui
» S-a pus schela pentru primele reabilitări din Craiova
» Primarul din Bechet nu renunță la mandat
» Edilii din Dolj, sfătuiți să își autorizeze târgurile de animale
» Tânărul care a ucis o femeie cu mașina, condamnat cu executare
» Inventatorul unei mașini electrice a venit la Hella Craiova
» Povestea gemenelor care vând de zece ani Gazeta de Sud
» Cadre medicale și pacienți, „surse“ de microbi în spital: În halat și pijamale de spital pe stradă
» Prefectul de Dolj face comisie specială pentru dezmembrările de pe Râului
» S-a semnat contractul de proiectare: Apă de Izvarna la robinetele din Craiova, din 2017
» Eliza Calafeteanu spune că muzica populară este o parte din viața sa
» Donare cărți Academiei din Berlin
» Profesoara Mihaela Albu, la Miercurea Ciuc
» Comisie specială, pentru dezmembrările de pe Râului
» Scumpiri la alimente, înainte de scăderea tva
» Inventatorul unei mașini electrice, la Hella Craiova
» Craiova: Prinşi după ce au furat lalele din zona bisericii “Sf. Treime”

Gorj

» Mai puţin de jumătate dintre beneficiari şi-au activat cardul de sănătate
» Regulament nou pentru Centrul „Brâncuşi“
» Sporuri de 50% pentru angajaţii de la Protecţia Copilului
» Scandal cu miros de blat între asociaţii şi preşedintele Clubului Pandurii
» Locuri de muncă în Canada, Noua Zeelandă sau Spania
» Bani pentru sărbătorirea CNTV
» Gorj: Complex artistic pentru Liceul de arte din Târgu Jiu

Sport

» Alb-albaştrii, penibili cu Braşovul
» SCM a pierdut primul meci cu Roman
» Și-a bătut adversarul și s-a ales cu o bicicletă
» Podariul a prins curaj după victoria cu Astra
» Handbal (f): SCM Craiova a pierdut primul meci din play-off
» Podariul vrea victoria la Roșiori
» Fotbal – CSU Craiova, “catastrofă” cu FC Brașov

Magazin

» Horoscop
» „Farmecul discret al vieţii conjugale“, de Douglas Kennedy
» Bancul zilei

Top