16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjOraşul lui Brâncuşi, în competiţie cu Boston

Oraşul lui Brâncuşi, în competiţie cu Boston

Oraşul lui Brâncuşi are şanse mari să câştige competiţia (Foto: Eugen Măruţă)
Oraşul lui Brâncuşi are şanse mari să câştige competiţia (Foto: Eugen Măruţă)

Oraşul lui Brâncuşi, Târgu Jiu, se luptă cu Boston pentru titlul de „Cea mai bună destinaţie turistică din 2015“. Competiţia a fost lansată de site-ul unui blogger de călătorii, Anil Polat, din Turcia. Tânărul, care este şi inginer IT, şi-a propus să călătorească în fiecare ţară din lume. A vizitat 80 de ţări în ultimii 16 ani. Municipiul Târgu Jiu a ajuns în finală ca urmare a unui vot extrem de strâns. Oraşul lui Brâncuşi s-a confruntat în semifinale cu Granada, din Spania, şi a reuşit să obţină calificarea în finala concursului, la numai trei voturi diferenţă. În cealaltă semifinală, oraşul american Boston a întrecut la voturi capitala Islandei. Finala se anunţă animată, în ceea ce priveşte participarea votanţilor. Până ieri, cei mai harnici dintre votanţi erau românii. Municipiul Târgu Jiu a strâns 80% din voturile acordate on-line, pe site-ul care găzduieşte competiţia „Best City to Travel 2015“.
Cel care a înscris municipiul Târgu Jiu în concursul dedicat selectării celui mai bun oraş de vizitat în acest an este Răzvan Damian Irimescu, din Craiova. Tânărul nu era convins că municipiul Târgu Jiu avea şanse să treacă de semifinale, însă acest lucru s-a întâmplat: „Acum, tot de noi ține să facem oraşul Târgu Jiu cunoscut în toată lumea! Cel puțin 2.000 de persoane au dus orașul Târgu Jiu de la începutul competiţiei şi până în semifinală, în finală. Haideți să votăm cu Târgu Jiu, singurul oraș din România ajuns în finala din 2015 a competiţiei «Best City to Travel 2015»“!.
Rezultatul final va fi făcut cunoscut pe 6 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS