10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSediul Tribunalului Gorj va fi extins cu fonduri de la Ministerul Justiţiei

Sediul Tribunalului Gorj va fi extins cu fonduri de la Ministerul Justiţiei

Tribunalul Gorj va fi extins
Tribunalul Gorj va fi extins

Palatul de Justiţie din Gorj va fi extins cu noi spaţii de lucru pentru magistraţi şi personalul administrativ. Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, a anunţat extinderea Tribunalului Gorj, la ședința de bilanț a activității pentru anul 2014 a instanţelor gorjene, la care a participat la finalul săptămânii trecute.
„Cu ocazia participării la ședința de bilanț a Tribunalului Gorj le-am dat magistraților de la această instanță o veste bună: sediul în care își desfășoară activitatea va fi extins, un nou corp de clădire urmând să fie construit prin Programul național de investiții în instanțe și parchete, demarat cu puțin timp în urmă. Le-am mulțumit pentru activitatea depusă și pentru că au reușit ca actul de justiție să se desfășoare fără sincope, mai ales că anul trecut au intrat în vigoare și noile Coduri Penale. Dincolo de infrastructura fizică a instanței, avem nevoie de investiții în infrastructura IT. Este un proiect pentru care încercăm să atragem și finanțări europene, astfel încât să permitem accesul părților și al avocaților la dosare în format electronic“, a declarat ministrul justiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS