Craiova: Doi bărbaţi arestaţi pentru complicitate la furt de produse petroliere



Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Craiova au extins cercetările într-un dosar care viza infracţiuni de furt de produse petroliere şi au mai descoperit încă doi complici. Este vorba de B.Florin, de 36 de ani, din comuna Bogaţi, judeţul Argeş şi de M. Bogdan, 36 ani, din comuna Călineşti, judeţul Argeş.

B.Florin  îndeplinea funcţia de şef de coloană la societatea comercială păgubită şi coordona activitatea desfăşurată în punctul de lucru din Craiova, M.Bogdan fiind subalternul acestuia. Cei doi bărbaţi, în calităţile pe care le aveau, au permis şi încurajat sustragerea de carburant (benzină şi motorină) de către B.Ion şi conducătorii auto C.Cătălin, S.Cosmin, T.Marin, S.Aurel, S.Adrian, G.Florin, L.Marian, M.Cornel, D.Dan, G.Aurel, E.Valeriu, T.Florian, C.Ionuţ şi U.Costel.

Procedând astfel, B. Florin şi M.Bogdan au contribuit la punerea în executare, întărirea şi menţinerea rezoluţiei infracţionale a autorilor de a sustrage carburant din cisterne care aparţineau societăţii comerciale, atât în incinta punctului de lucru din Craiova, cât şi în contextul transportului de carburant de la beneficiari, în judeţul Dolj şi în judeţele limitrofe acestuia.

Împotriva celor doi suspecţi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă.

Zeci de percheziţii pentru prinderea hoţilor de produse petroliere

Vă reamintim faptul că în data de 08.12.2014, peste 100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au efectuat 45 de percheziţii în judeţele Argeş, Mehedinţi, Olt şi Dâmboviţa.

În urma celor 45 de percheziţii efectuate de poliţişti au fost aduse pentru audieri 12 persoane şi au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi sume de bani: 8 tone combustibil, 18000 euro, 101.000 lei, dar şi unităţi  PC. De asemenea, la sediul unităţii de poliţie au fost indisponibilizate trei autovehicule cu privire la care s-a stabilit că au fost folosite la transportul şi comercializarea produselor petroliere.


Ulterior, in data de 11.12.2014, poliţiştii doljeni au reţinut pentru 24 de ore, alte  4 persoane pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată.

De asemenea, în zilele de 17.12.2014 şi 18.12.2014, poliţiştii Secţiei 1 Rurală sprijiniţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova- Biroul Investigaţii Criminale, au efectuat încă 6 percheziţii, în judeţele Argeş şi Dolj.

În urma acestor percheziţii, anchetatorii au ridicat în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 170 litri benzină, mai multe mijloace materiale de probă, şi au sigilat în vederea expertizării mai multe cisterne aparţinând societăţii respective. Poliţiştii au adus la sediul poliţiei 6 persoane suspecte, bănuite  de comiterea infracţiunii de furt calificat, acestea fiind de asemenea reţinute.

Din totalul celor 18 persoane reţinute, 17 au fost arestate preventiv iar faţa de o persoană a fost luată măsura arestului la domiciliu.

În data de 28.01.2015, în urma recursului formulat de cele 17 persoane, magistraţii Tribunalului Dolj au înlocuit masura arestului preventiv cu arestul la domiciliu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 30 ianuarie 2015

Actualitate

» Personalitatea săptămânii: Ion Luca Caragiale
» Elena Udrea, pentru Hotnews: Am depus un denunţ împotriva şefului SRI
» 1700 de carduri de sănătate distribuite de CAS Dolj
» Drumul muzicii … din Franţa pe scena Filarmonicii Oltenia
» Bugetul Băniei scos la dezbatere publică
» CJRAE Dolj, la ceas aniversar
» O zi altfel la Căminul de bătrâni
» Tender ar fi făcut un denunţ împotriva Alinei Bica, legat de o mită pe care i-ar fi dat-o
» Măsuri impuse de instituirea Codului Galben de vânt şi ploi
» Prognoza meteo pentru sfârşitul săptămânii
» Penitenciarul Rahova a aprobat eliberarea lui Copos, iar cererea va fi judecată de instanţă

Interviu

» Pictorul-scenograf Viorel Penișoară-Stegaru: La 15 ani am fost condamnat la un an închisoare…

Local

» Peste 100 de oameni vor fi concediaţi de la Regia de Drumuri şi Poduri Vâlcea
» Accident rutier violent, în apropiere de Balş
» Construcţia bazei militare de la Deveselu, în plină desfăşurare
» Olt: SJU Slatina scoate la concurs 15 posturi de medici
» Trei bărbaţi din Slatina, prinşi în timp ce sustrăgeau energie electrică

Dolj

» Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, între lipsuri și realizări
» Părinții doljeni își pot înscrie copiii la „Tonomatul de vacanță“
» O zi cu surprize la Căminul de Bătrâni
» Ciupercenii Vechi, îmbătrânit
» Biblioteca de la Colegiul „Carol I“, un templu al culturii
» Aproape 1.700 de carduri de sănătate distribuite de CAS Dolj
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: Doi bărbaţi arestaţi pentru complicitate la furt de produse petroliere
» Craiova: Lansare de carte la Aman
» Ediţia a II-a a Târgului Apicol Craiova
» “Construirea un nou reactor nuclear la Kozlodui”, în dezbatere la Universitatea din Craiova
» Dolj: Prins cu carasul în portbagaj

Gorj

» Gorj: Minerii şi energeticienii pregătesc un miting de 5.000 de persoane
» Aproape toate pensiunile din Rânca, rezervate pentru minivacanţa elevilor
» Gorj: Accident rutier grav în Târgu Jiu
» Sute de oameni vor fi disponibilizaţi în Gorj

Mehedinţi

» Sute de mehedinţeni îşi caută un loc de muncă

Sport

» Bawab păstrează golurile pentru retur
» „Viperele“ au „mușcat“ de trei ori la Bradu
» Weekend plin de fotbal în Bănie (UPDATE)
» Slătinenii caută omul cu golul la Craiova
» Victor Lazarciuc n-a rezistat nici un an la SCM
» Baschet (m): Fără Bureau, Craiova a pierdut la Cluj
» Fotbal – Bawab: Important este să marchez în campionat
» Tenis – Djokovici s-a calificat în finala Australian Open
» Exclusiv: SCM Craiova are un nou director

Sanatate

» Bolile care îi omoară pe doljeni

Educatie

» Elevii intră de astăzi în vacanţa intersemestrială

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!
» Bancul zilei
» Nomofobia, dependenţa de telefonul mobil

Opinii

» Triburile la porțile Uniunii Europene

Top