10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Acţiune caritabilă în sprijinul persoanelor vârstnice

Craiova: Acţiune caritabilă în sprijinul persoanelor vârstnice

Corul Seminarului Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova (Foto: mitropoliaolteniei.ro)
Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova (Foto: mitropoliaolteniei.ro)

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Craioviţa Nouă, derulează în această perioadă acţiunea caritabilă intitulată „Dăruind vei dobândi”. Scopul este colectarea de fonduri financiare şi alimente neperisabile pentru persoanele de vârsta a treia, care în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă sunt singure, bolnave şi au nevoie de ajutorul semenilor. În cadrul acestei acţiuni, ieri, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Grupul coral al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, condus de părintele prof. Cristin Sperlea şi Grupul coral al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, condus de teologul Alin Mitroi, şi-au unit vocile într-un apreciat concert de colinde şi obiceiuri specifice Sfintelor Sărbători de iarnă. „Prin acest concert dorim să realizăm o punte de legătură între credincioşii prezenţi în biserică, la Sfânta Liturghie şi cei care, din motive obiective şi binecuvântate de Dumnezeu, se află acasă şi nu pot fi alături de noi, la biserică. Pentru că avem în parohia noastră mulţi bătrâni singuri şi bolnavi, oameni care trebuie să simtă şi ei bucuria praznicului Naşterii Domnului” a mărturisit părintele paroh Marius Neacşu.

Potrivit părintelui prof. Cristin Sperlea, concertul caritabil de la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul face parte dintr-un dintr-un proiect mai amplu, derulat de Seminarul Teologic din Craiova sub genericul „Tinerii elevi seminarişti în viaţa pastorală a parohiei”. Acest proiect presupune implicarea mai activă a elevilor seminarişti în viaţa parohiei, pentru a îmbina astfel activităţile practice cu noţiunile teoretice pe care le învaţă la seminar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS