17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExperţii UNESCO, mulţumiţi de Ansamblul „Brâncuşi“

Experţii UNESCO, mulţumiţi de Ansamblul „Brâncuşi“

masa tacerii parc 1

O comisie din partea UNESCO a vizitat recent municipiul Târgu Jiu pentru a verifica şi evalua la faţa locului Ansamblul „Calea Eroilor“. România a depus de mai multe luni un dosar pentru ca Ansamblul sculptural în aer liber realizat de Constantin Brâncuşi, la Târgu Jiu, în perioada 1937 – 1938, să fie inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Documentaţiile din dosarul aflat la sediul din Paris al UNESCO au fost completate periodic la solicitatea specialiştilor forului mondial, care, în cele din urmă, a decis să trimită o comisie la Târgu Jiu, care să verifice starea de fapt. Potrivit lui Doru Strâmbulescu, şeful Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, comisia formată din specialişti ai UNESCO a verificat operele Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana Fără Sfârşit, precum şi ansamblul în întregime, respectiv Calea Eroilor pe care se află şi Biserica „Sfinţii Apostoli“, reabilitată în aceeaşi perioadă în care a fost construit Ansamblul şi considerată parte componentă a acestuia.

Concluzii pozitive

Doru Strâmbulescu a mai spus că specialiştii UNESCO au purtat discuţii şi cu primarul Florin Cârciumaru, precum şi cu viceprimarul Iulia Vână. De asemenea, concluziile discuţiilor şi ale vizitei de evaluare au fost pozitive. „Au venit, au întocmit un raport şi au făcut unele observaţii şi au plecat la Paris. Nu am primit încă raportul respectiv să vedem care sunt observaţiile, dar în urma discuţiilor cu primarul Florin Cârciumaru şi viceprimarul Iulia Vână concluziile au fost pozitive. Şansele sunt foarte mari ca Ansamblul de la Târgu Jiu să fie inclus pe Lista Patrimoniului Mondial protejat de UNESCO. Cel mai probabil acest anunţ va fi făcut la începutul lunii iunie, sfârşitul lunii iulie, deci în vara anului viitor. Dacă între timp vor mai fi solicitări pentru completarea documentaţiilor sau de altă natură, ne vom conforma fără probleme“, a spus Doru Strâmbulescu, şeful Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS