9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Copiii Centrului social „Best Life”, la Teatrul „Colibri”

Craiova: Copiii Centrului social „Best Life”, la Teatrul „Colibri”

Copiii din cadrul Centrului social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei au vizionat ieri, 9 noiembrie, spectacolul de teatru „Șoricelul și balerina de porțelan”, pus în scenă de actorii Teatrului pentru copii și tineret „Colibri”.  Spectacolul, în regia și pe scenariul Adrianei Stamate după „O rază de soare”, de Al.T. Popescu, scenografia Eustațiu Gregorian, muzica Alexandru Iosub, i-a avut în distribuție pe actorii Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Daniel Mirea, Iulia Cârstea, Rodica Prisăcaru. „Activitatea a avut loc în cadrul parteneriatului educațional încheiat în acest an între Centrul Best Life și Teatrul „Colibri”, care s-a concretizat într-o serie de proiecte și acțiuni recreativ – educaționale frumoase și utile celor mici. Copii au fost încântați și de această dată să îi aplaude pe actorii care le-au adus zâmbete pe fețe și bucurie în suflete”, a precizat Gabriela Firu, coordonatorul Centrului social „Best Life”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS