În comuna Scaiești, de la șoseaua principală, o alee străjuită de brazi înalți și de tufe sălbăticite de trandafiri te conduce spre un fost conac, cel al familiei Catargiu, astăzi casă memorială a pictorului Henri H. Catargi. Urci câteva scări pe care verdeața a crescut în voie și ajungi pe terasa casei. Liniștea întreruptă de ciripitul păsărilor și un miros aparte te introduc într-o altă lume. Și pe terasă vegetația a crescut nestingherită. La ferestrele conacului, mușchii răsar pe albul murdar al pereților. Pe ușa de la intrare odihnesc trei lacăte mari. Aici, în aceste locuri, venea deseori în anii copilăriei și ai adolescenței pictorul de mai târziu, Henri H. Catargi. Era moșia de la țară a părinților săi. Cu ei poposea deseori pentru a respira aerul curat și a descoperi frumusețea satului de odinioară.
Astăzi, doar o placă pe care stă scris Casa memorială „Henri Catargi“ mai amintește de prezența sa prin aceste locuri.
Prin ochiul geamului aruncăm o privire înăuntru. Casa e goală, părăsită. A fost luată familiei Catargiu odată cu naționalizarea, pentru ca mai apoi să revină în posesia lor. Aici a funcționat o vreme prin bunăvoința moștenitorilor și Primăria Scaiești.
Astăzi e pustiu. Un peisaj trist. Ușile care ar fi trebuit să se deschidă călătorului pe aceste meleaguri sunt zăvorâte.
O cameră plină cu amintiri
Poveștile din vremuri de demult încearcă să reconstituie istoria. Născut la București, Henri H. Catargi urmează liceul la Paris, apoi, la dorința tatălui, care-i condiționează studiul picturii de absolvirea unei facultăți practice, își ia licența în drept la Sorbona. La revenirea în țară, frecventează Academia Liberă de Pictură, avându-i ca profesori pe Gheorghe Petrașcu și pe Jean Al. Steriadi. În 1920 se reîntoarce la Paris, la Academia Julian. Îi va cunoaște pe pictorii postimpresioniști francezi Edouard Vuillard, Paul Serusier, pictorii Felix Vallotton, Maurice Denis, Theodor Pallady, cel care va avea o mare influență asupra creației sale. Printre călătoriile făcute de Henri Catargi în Italia, Balcic, Grecia, pașii i-au trecut și prin Scaieștiul de Dolj, la moșia părinților, căci „peisajul românesc atât de divers, de bogat, îmi mergea la inimă“, declara pictorul. „Am fost la Văratec. E o minune. Dealurile Moldovei, pe care nu le văzusem de mult, lumina, pomii, culoarea – au fost niște adevărate descoperiri“, la fel cum „Am iubit zona Mediteranei, acest focar al civilizației umane, poate cel mai important. Cunosc coastele Franței, Provența, Spania, Grecia continentală, insulele ei. M-au atras prin intensa claritate a luminii. Toate acestea le simt înrudite. Și apoi lumina aceea, mereu ca o descoperire – o deschidere imprevizibilă către soare. Libertatea e un peisaj pe care îl nimerești fără să știi dinainte cum e“, nota Henri H. Catargi.
Obiectele de lucru – șevalet, trusă de pictură, paleta ce mai păstrează urmele vopselelor aplicate pe pânzele pe care le realiza marele pictor în călătoriile sale – stau astăzi depozitate într-o cămăruță din Primăria Scaiești, nu în casa memorială din localitate, care îi poartă numele. Printre ele se află și o chitară ce se regăsește și într-un tablou purtând semnătura pictorului „Natură statică cu chitară şi fructe“, adjudecat la Artmark în 2012 cu 8.500 de euro, reprezentând un record personal al pictorului.
Papucii, o șapcă pe care o purta frecvent, un pulover găurit din loc în loc și o cămașă, o pereche de papuci din piele, dar și ochelari păstrați în toc, cutia în care se mai află un trabuc, bastonul în care își sprijinea bătrânețile în ultimii ani ai vieții, ceasul, pipa, portofelul, toate își găsesc locul în cămăruța cu amintiri. Vitrina cu obiecte personale (fotografii vechi de familie, caietele cu schițe, ce pun în valoare efortul constant, dorința ca opera să fie reflectarea a ceea ce el percepea), scaunul pe care îl folosea, fotoliul, dulapul cu sertare, coșul de fructe, ce deunăzi se aflau în atelierul său de lucru, sunt astăzi la Scaiești, în cămăruța cu amintiri.
Moștenirea pe care a lăsat-o pictorul ce și-a câştigat faima atât în Europa, cât şi la noi în ţară, expunând la Bucureşti, dar şi în Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra şi Tokyo, este, la dorința familiei, în grija primăriei. O instituție care nu reuşeşte să pună în valoare obiectele în casa memorială, ca o recunoștinţă oferită celui care a dus o parte din România, Scaieștiul copilăriei, în lumea largă.
