La împlinirea a 125 de ani de la moartea poetului național, Academia Română organizează la Ateneul Român o manifestare omagială, prilej cu care, printre altele, va fi lansat și un Album Eminescu, apărut zilele trecute la Craiova, prin finanțarea Direcției Județene de Cultură Dolj.
În concepția editorială, studiul și elaborarea documentară a prof. dr. Victor Crăciun, președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni, la Editura Alma Craiova, a apărut un inedit „Album Eminescu – O imagine totală a omului și operei la 125 de ani de nemurire”, ediția a II-a, revăzută și îmbogățită. Prezentarea artistică îi aparţine Cristianei Crăciun, care este şi consilier editorial. Față de prima ediție, din 1990, autorul, Victor Crăciun – așa cum bine subliniază acad. Eugen Simion, cel care semnează Cuvântul Înainte – a completat informația documentară și critică „în funcție de progresele eminescologiei în ultimul sfert de veac și pe baza cercetărilor personale, el (Victor Crăciun) având șansa să viziteze toate locurile străbătute de Eminescu și să descopere fapte necunoscute”. Postfața aparține acad. Mihai Cimpoi.
Imprimarea acestui Album Eminescu a fost finanțată de Direcția Județeană pentru Cultură Dolj. Despre cei 125 de ani de la moartea lui Eminescu, dar și despre apariția acestui volum omagial, poetul Dan Lupescu, director fondator al revistei Lamura, serie nouă, a spus: „Comemorăm, la 15 iunie 2014, un secol şi un sfert de la asasinarea fizică a Poetului Naţional al românilor de pretutindeni: Mihai Eminescu. Asasinatul moral avusese loc mai înainte cu şase ani, într-un alt nefericit iunie: 1883, celebra, dar atât de manipulata, arestare de la băile publice şi punere în cămaşă de forţă, pentru a-l discredita total în faţa societăţii româneşti. Categoric şi infam, monstruos şi de neiertat, Ordinul venise chiar de la Viena. Din înalta cancelarie a unui imperiu care ştia prea bine că Transilvania este pământ românesc. Curtea Imperială se temea cumplit că – în urma campaniei de presă a publicistului cu impactul cel mai furtunos asupra conştiinţei românilor din nordul şi din sudul Carpaţilor Meridionali, Eminescu – se putea declanşa un tsunami devastator. Ale cărui valuri s-ar fi extins exploziv, ca o vâlvătaie de nestăvilit, din Ardeal în toată Europa Centrală şi Sud-Estică. Praful şi pulberea s-ar fi putut alege, într-o asemenea eventualitate, de mamutul (prusac) cu picioare de lut. Ceea ce s-a şi petrecut peste un sfert de veac, în 1918-1920, după primul război mondial.
‘Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!’ – aşa suna Ordinul, dus la îndeplinire grabnic, cu slugărnicie criminală, de toate autorităţile române de sub sceptrul lui Carol I, prin silinţa doctorului Alexandru Şuţu. Conştiinţa acestuia a rămas în veci pătată de sângele curat – floare de purpură incandescentă – al celui mai armonic şi înalt om al culturii europene din acei ani, Eminescu. El, doctorul Şuţu, i-a prescris, pentru o boală inventată, doze letale, din ce în ce mai mari, de injecţii cu mercur – otravă necruţătoare. În acest mod, era exterminată luciditatea de cristal viu a genialului poet, cetăţean şi patriot român, care văzuse lumina lumii în magica Bucovina, la Ipoteşti, şi crea ca un Titan în miraculosul tărâm al Europei Vechi: Dacia.
În lamura duhului redactorului total de la ziarul Timpul – unul şi acelaşi cu zămislitorul capodoperelor lirice Luceafărul, Odă (În metru antic), Povestea magului călător în stele, Glossa, Floare albastră, Revedere, Rugăciunea unui dac, Pe lângă plopii fără soţ, al nuvelei Sărmanul Dionis, toate gemene întru spirit românesc, de valoare europeană şi universală, cu Avatarii faraonului Tla, Arheus şi Umbra – vibra spiritul nemuritor al lui Zamolxe şi Deceneu, Burebista şi Decebal, Gelu, Glad, Menumorut, Seneslau, Litovoi şi Dragoş Vodă… În sufletul lui Eminescu îşi cerea, imperios, dreptul la fiinţare conştiinţa de neam a lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Iancu de Hunedoara, a lui Neagoe Basarab, Mihai Viteazul şi Matei Basarab, a lui Petru Rareş, Dimitrie Cantemir, Vasile Lupu şi Constantin Brâncoveanu.
În zorii acestui pârdalnic şi prădalnic mileniu al treilea, când lumea întreagă pare a îngenunchea în faţa dictatorilor Noii Ordini Mondiale şi ai New Age, când, în România lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu, tânăra generaţie este lăsată fără busolă, fără repere (morale, civice, culturale), fără o scară a valorilor şi fără istorie, fără rectitudine şi demnitate naţională -, este cu atât mai salutară iniţiativa scriitorului Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (înfiinţată acum un secol de Nicolae Iorga), de a dedica lui Eminescu un smerit, dar luminos şi tămăduitor omagiu, veritabilă carte de căpătâi a oricărui prunc şi adolescent român: Albumul eminescu, prin care cinsteşte/ cinstim 125 de ani de la naşterea în cer a Poetului Nepereche al urmaşilor traco-daco-geţilor (…)”.
Eminescu, în Craiova, la Teatrul Theodorini
În cadrul manifestărilor omagiale care vor fi duminică în Capitală, criticul și istoricul literar craiovean Tudor Nedelcea a fost invitat să vorbească despre Eminescu în fața Ateneului. Printre cele 30 de cărţi publicate de Tudor Nedelcea, 12 sunt dedicate lui Eminescu, câteva dintre ele fiind exegeze inedite. Într-un interviu acordat GdS, Tudor Nedelcea a spus: „Mi-am făcut datoria faţă de mine, în primul rând, îmbolnăvindu-mă de ‘eminescianită’, scriind: ‘Eminescu şi socialismul’; ‘Eminescu şi cugetarea sacră’; ‘Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni’; ‘Eminescu, istoricul’, ‘Eminescu şi realsemitismul’; ‘Pentru mine, Eminescu’; ‘Doina’ lui Eminescu (cu Victor Crăciun); ‘Shakespeare în viziunea lui Eminescu’ (cu Diana Cotescu); ‘Corespondenţa Eminescu-Veronica Micle’; am editat ‘Doina’ (ediţie bibliofilă); ‘Eminescu, Texte esenţiale şi Capodopere şi texte fundamentale’ (la Chişinău), iar fiica mea, Olivia Nedelcea, a publicat ‘Eminescu, economistul’. Cu mici excepţii, am abordat publicistica sa (15.000 de pagini), recuperări necesare spre a-l cunoaşte în totalitate şi profunzime şi de a înlătura unele prejudecăţi, mai ales în ceea ce priveşte naţionalismul, sau cum a scris Mihai Cimpoi acţiunea mea editorală e salutabilă prin trei ‘operaţii imperioase: valorifică, pune în lumină ceea ce ţinea de domeniul ascunderii, ocultării […], raportează aserţiunile doctrinare la problemele de azi ale societăţii şi ale omului postmodern […]; reîntregeşte demersul ontologic fundamental eminescian’. Eminescu este creatorul doctrinei naţionaliste româneşti, el nefiind antisemit, criticându-i nu sub aspect confesional şi etnic, ci doar economic, incluzându-i în ‘pătura superpusă’ (alături de români sau alţi etnici neproductivi), care vor să umple ‘golurile economice’ ale tinerei economii române. Eminescu a fost şi în Craiova, în 1878, asistând la spectacolul ‘Monte-Cristo’ de la Teatrul Theodorini.
Am trimis Papei Ioan Paul al II-lea ediţia a II-a a cărţii mele, ‘Eminescu şi cugetarea sacră’, în care demonstram că Eminescu este ‘homo religiosus’. Papa mi-a răspuns, la 30 martie 2002, ca apoi patriarhul de veşnică pomenire, Teoctist, să-mi comunice că Papa l-a inclus şi pe Eminescu între marii gânditori creştini europeni, în Buletinul Vaticanului… Originea sa românească a fost demonstrată de istoricii polonezi şi reluată de traducătorul operei sale, N. Mareş: se trage din ciobanii transilvăneni care s-au aşezat, prin transhumanţă, pe teritoriul actual al Poloniei. Papa era conştient şi mândru de dubla sa origine”.
