11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă săptămâni de sculptură la Târgu Jiu

Două săptămâni de sculptură la Târgu Jiu

Şapte sculptori din Spania, Germania, Bulgaria şi România se vor afla, timp de două săptămâni, la Târgu Jiu. Autorităţile locale au deschis luni cea de-a XI-a ediţie a Simpozionului internaţional de sculptură Brâncuşiana 2013. Sculptorii au la dispoziţie travertin, marmură şi granit, toate oferite de Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“, din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Sculptorul din Germania s-a arătat încântat că poate să lucreze în marmură atât de aproape de operele lui Constantin Brâncuşi şi a menţionat că va reveni oricând la Târgu Jiu, dacă va mai fi invitat. Panglica a fost tăiată de viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, primaria asigurând cazarea, masa, dar şi utilităţile necesare pentru ca artiştii să lucreze fără probleme. Operele rezultate vor fi de dimensiuni mai mici decât cele din anii trecuţi şi vor fi expuse în incinta unor instituţii publice. Bugetul pentru simpozion este de 100.000 de lei.

Strănepotul arhitectului Ion Mincu, în oraşul lui Brâncuşi

Între cei şapte sculptori veniţi la Târgu Jiu se află şi Nicolae Răzvan Mincu, strănepotul cunoscutului arhitect Ion Mincu. Sculptorul a declarat că numele lui Constantin Brâncuşi l-a ajutat în carieră şi a povestit despre o experienţă legată de Brâncuşi de care a avut parte în Taiwan. „Am mers la un concurs important în Taiwan. Curatorul principal al taberei respective ştia opera lui Brâncuşi. Erau 8.000 de candidaţi la acest concurs din Taiwan. Nu ai cum să departajezi aceşti sculptori. În Taiwan ne-a ajutat Constantin Brâncuşi şi renumele său. Erau foarte mulţi competitori acolo şi era foarte greu de pătruns. Sunt 200 de sculptori foarte mari pe întreaga planetă şi departajările sunt foarte greu de făcut. Aveam şi noi lucrări cotate bine, dar faptul că eram din ţara lui Brâncuşi ne-a ajutat enorm şi acum ne aducem aminte cât de mult înseamnă numele lui Constantin Brâncuşi în această lume în care atunci când spui doar român nu înseamnă prea mult“, a povestit Nicolae Răzvan Mincu, sculptor şi strănepot al arhitectului Ion Mincu, cel care dă şi numele Institutului de Arhitectură din Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS