10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEvaziune fiscală de 2,3 milioane de lei

Evaziune fiscală de 2,3 milioane de lei

În urma controalelor efectuate în această lună, comisarii Gărzii Financiare Gorj au depistat cinci cazuri de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 2,3 milioane de lei. În cursul lunii iunie, comisarii Gărzii Financiare Gorj au întreprins acţiuni de control la 71 de agenţi economici, fiind, în general, acoperite toate zonele judeţului, precum şi toate domeniile de activitate economică. În urma acestor acţiuni, la 33 dintre agenţii economici verificaţi au fost constatate abateri sancţionate cu amenzi contravenţionale totalizând 65.100 de lei şi confiscări de bunuri şi sume în valoare de 62.497 de lei, totalul amenzilor aplicate şi al sumelor de bani supuse confiscării în această perioadă fiind de 127.597 de lei. De asemenea, în această perioadă au fost întocmite şi transmise organelor de cercetare cinci sesizări penale pentru evaziune fiscală, prejudiciul total fiind estimat la suma de 2.303.679 de lei. La alte cinci unităţi care nu erau dotate cu aparate de marcat electronice fiscale, s-au dispus măsuri complementare de suspendare a activităţii până la remedierea deficientelor constatate (respectiv achiziţionarea şi instalarea caselor de marcat fiscal), iar la o unitate care nu utiliza casa de marcat, deşi era dotată cu aceasta, s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de trei luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS